Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Şapte membri ai Partidului Social Democrat vor să participe la alegerile parlamentare din 9 decembrie în calitate de candidaţi fie la Senat, fie la Camera Deputaţilor. Printre cei înscrişi în competiţia internă se află preşedintele executiv, deputatul Andrei Dolineaschi, deputatul Costică Macaleţi, preşedintele organizaţiei de tineret, Răzvan Rotaru, vicepreşedinta CJ Doina Federovici, dar şi Tamara Ciofu, Mihai Baltă şi Marius Budăi.
„Doritori avem. Pe de altă parte, vom face analize sociologice să vedem care este cea mai bună situaţie. Dorim să fie oameni verticali care să nu trădeze electoratul”, a afirmat preşedintele executiv Andrei Dolineaschi.
Cele nouă posturi de parlamentari ale USL vor fi împărţite între PSD şi PNL. PDS va avea cert un senator şi trei deputaţi, iar PNL tot un senator şi trei deputaţi. Sursa: BotosaniNews.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.