Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sute de botoşăneni au fost prezenţi, sâmbătă dimineaţă, la deschiderea ediţiei a III-a a Târgului Agro Zoo de la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi. O mulţime de liberali şi social-democraţi care candidează la alegerile parlamentare din acest an au luat parte la manifestare.
Evenimentul se desfăşoară în incinta Staţiunii de cercetare unde sunt amenajate standuri cu produse agricole, produse traditionale, preparate din carne, branzeturi, miere de albine, tuica si fructe. La eveniment au fost prezenţi politicieni din USL, primarul Ovidiu Portariuc, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor, Mihai Ţurcanu, Liviu Harbuz, consilierul premierului Victor Ponta pe probleme de agricultură.
Printre politicienii prezenti la Targ a fost si Serban Mihailescu, candidatul UNPR pe Colegiul de senator Darabani-Saveni. Desi nu a fost o figura prea prezenta in ultima perioada prin Botosani, Mihailescu a spus ca a fost primit cu caldura, ca lumea il cunoaste si isi aduce aminte de el. „Am fost întâmpinat cu multă căldură, lumea mă cunoaşte, fără ca eu să fiu capabil să îi ştiu exact, dar toată lumea îşi aduce aminte o întâlnire sau alta în diverse ipostaze”, a declarat Şerban Mihailescu.
Prezenti la targ au fost si candidatii PSD la parlamentare Andrei Dolineaschi, Tamara Ciofu si Doina Federovici, dar si liberalii Viorel Grigoras si Costel Soptica.
Manifestarea de la Popăuţi a continuat cu un spectacol de muzică populară susţinut de Sofia Vicoveanca, Dinu Iancu Sălăjanu, Mihai Ciubotaru, Nicoleta Rădinciuc, Valentin Lulciuc, Margareta Clipa, formaţii de dansuri din VF. Câmpului, Săveni, Lozna, Călăraşi şi Cordăreni. Evenimentul va continua şi duminică.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.