Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ioan Muha

Casa Municipală de Cultură Dorohoi a găzduit duminică, 11 noiembrie, ședința Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat, Organizația Municipală PSD Dorohoi.


În cadrul acestei ședințe au fost dezbătute mai multe puncte de pe ordinea de zi, privind campania electorală, pe lângă care s-a luat în discuţie şi validarea unor noi membri. Printre aceştia s-a aflat şi Ioan Muha, fost preşedinte al Organizaţiei Municipale PRM Dorohoi, acesta devenind membru PSD cu drepturi depline după ce a fost validat de Comitetul Executiv.

„Mă simt onorat de primirea în rândurile Partidului Social Democrat care din câte știu este afiliat la Partidul Socialiștilor Europeni și la Internaționala Socialistă. Voi încerca să demonstrez prin activitatea mea că pot să îmi aduc contribuția pentru creșterea prestigiului, influenței și popularității acestui partid în rândurile populației. Am simpatizat dintotdeauna PSD-ul și cred că în plan politic, pentru mine, este o realizare cu care mă pot mândri.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Ioan Muha.

Totodată Ioan Muha s-a aratat dispus să își aducă toată contribuția la alegerile parlamentare din 9 decembrie și a declarat că susține candidații USL, Andrei Dolineaschi și Doina Federovici.

„Fiind în preajma alegerilor parlamentare voi încerca să îmi aduc contribuția la succesul USL în această campanie importantă. Cu alte cuvinte îi susţin şi sunt alături de candidaţii USL, Andrei Dolineaschi şi Doina Elena Federovici.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Ioan Muha. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ioan Muha
DorohoiNews.ro, 12-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro