Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Manuel Popa

Banii pun săpânire pe sufletele oamenilor, le împovărează cu griji, iar oamenii stăpâniţi de bani fac numai rele şi păcate şi devin tulburaţi. Cei care au bani devin mândri şi lacomi şi fac rele, cei care nu îi au şi-i doresc şi devin egoişti, invidioşi şi vicleni şi fac rele.

Şi bogaţii dar şi săracii trăiesc astfel sub sclavia banului. Sclavia banului transformă oamenii. Bogaţii care sărăcesc se transformă şi suferă, unii chiar ajung bolnavi, iar al alţii pot chiar muri. Săracii care se îmbogăţesc se transformă, devin mândri, fuduli, zgârciţi şi au o frică mare de a nu mai ajunge iar săraci, iar pentru asta sunt în stare să facă orice. Ambii suferă şi fac rele. Dar nu au nici o scuză. Pentru că mai există şi varianta de a fi liber. Asta înseamnă ca banul să nu te poată stăpâni. Iar pentru asta trebuie să iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti aproapele şi trebuie să ştii că atunci când vei muri nu iei nimic dincolo. Oamenii stăpâniţi de bani se gândesc mereu cum să facă tot mai mulţi bani, au mereu griji care îi pot îmbolnăvi şi îi fac să nu mai gândească limpede. Ei pot fi stăpâniţi de cei care deţin banii.

În Parlament dacă ajung astfel de oameni este foarte rău pentru ţară. Ei nu se vor gândi decât la cum să-şi umple conturile personale cu bani publici, fără a face ceva pentru oameni. Nevoile oamenilor sunt ultimul lucru la care se gândesc. Cel mai sănătos medicament pentru patima de bani este o plimbare prin cimitir la apus de soare şi atunci vei constata cât de mult valorează bogăţia. Însă pentru aceşti politicieni împătimiţi singurul medicament este ca alegătorii să nu-i mai voteze vreodată.

Uitaţi-vă la cei care au condus colegiul Dorohoi timp de 23 de ani. Ce au făcut pentru această zonă? Au împiedicat cumva închiderea fabricilor din această zonă? S-au preocupat vreo secundă de crearea de locuri de muncă? S-au gândit măcar la soarta locuitorilor de pe aceste meleaguri? Nu. Ultimul parlamentar de Dorohoi după ce s-a văzut deputat şi-a mutat domiciliul la Bucureşti şi dus a fost. Îşi mai aduce aminte de Dorohoi din 4 în 4 ani. Iar ca el au fost şi cei de dinaintea lui. Ce au în comun toţi aceşti parlamentari de Dorohoi? Simplu, sunt de la PSD = USL. USL = Uite, Suntem Lacomi! Ei bine, patima de bani şi-a spus cuvântul în USL.

Ei au condus Dorohoiul şi împrejurimile din 1989 încoace şi au arătat ce au putut: au depopulat zona şi au de gând să o şteargă de pe hartă pentru ca să se poată toţi muta la Bucureşti. Eu sunt un om liber! Banul nu a pus stăpânire pe mine şi nu va pune în veci. Nu m-am transformat în nici un fel, sunt acelaşi şi toţi cei care mă cunosc ştiu asta. Şi de aceea sunt potrivit pentru a merge în Parlament, pentru că libertatea faţă de bani ştampilată cu votul alegătorilor este biletul de intrare în Parlamentul României! Nu mă voi muta din Dorohoi şi voi fi între dumneavoastră în toţi anii care urmează, gândindu-mă doar la grijile şi nevoile voastre. De aceea vă îndemn să votaţi din inimă şi cu inima, cu credinţa că Dumnezeu vă va ajuta să alegeţi persoana potrivită!


Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Manuel Popa
DorohoiNews.ro, 19-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro