Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Astăzi, la Palatul Parlamentului, a avut loc Comitetul Executiv Național al Femeilor Social Democrate. Pe lângă analiza rezultatului alegerilor parlamentare din decembrie 2012 - un rezultat foarte bun de altfel pentru OFSD, având în vedere că 25 din cele 27 de candidate la funcția de deputat și senator au fost alese, PSD având în acest moment numărul cel mai mare de femei parlamentar – s-au dezbătut teme de interes major.
„În urma discuțiilor s-a desprins foarte clar faptul că agenda Organizației Femeilor Social Democrate este și va fi întotdeauna agenda tuturor femeilor, în așa fel încât să putem rezolva inegalitățile din societate și să venim în întâmpinarea nevoilor pe care le au femeile”, a subliniat senatorul Doina Federovici.
În actualul legislativ se impune acordarea unei atenții deosebite Legii privind asistența maternală, dar și celei referitoare la violența domestică. Aceste legi sunt obiectivele noastre, iar în momentul în care vom definitiva propunerile și vom argumenta ceea ce vrem să îmbunătățim, toate acestea vor fi comunicate.
„În opinia noastră, este foarte importantă nu numai partea de legiferare, ci și cea de implementare a legislației. Tot în cadrul CE al OFSD a fost ridicată și problema politicii de gen care să se regăsească și în Statutul Parlamentarilor. Acest principiu trebuie implementat în mod real și nu numai prin declarații publice. Efectiv și pragmatic, din punct de vedere guvernamental, vom susține toate acțiunile care vor reduce diferența și inegalitatea de salarii între femei și bărbați la locul de muncă, precum și inechitățile sociale în ceea ce privește condiția femeii în România”, a mai precizat Doina Federovici.
În februarie, OFSD va supune dezbaterii tema „Sănătatea copilului o prioritate”, scopul fiind aprobarea propunerii pentru proiectul de lege privind acordarea unei zile libere, o dată la 3 luni, pentru ca unul din părinți să se ocupe exclusiv de sănătatea copilului sau copiilor pe care îi are în îngrijire. Și aceasta pentru că de foarte multe ori copiii ajung la medic sau la spital cu probleme foarte grave și se constată că au chiar boli cronice, iar dacă ar fi fost la un control medical mai amănunțit, nu s-ar fi întâmplat așa ceva. Acest control ar presupune analize medicale, radiografii, inclusiv o discuție cu un medic psiholog dacă situația o impune.
La dezbaterea lucrărilor a fost invitat și a onorat cu prezența domnul Secretar General Adjunct al PSD, Andrei Dolineaschi. Alături de senatorul Doina Federovici au mai participat deputatul Tamara Ciofu și Doina Drețcanu.
Senator PSD - Doina Elena Federovici
Președinte OFSD Botoșani
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.