Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Doina Elena Federovici_SENAT

Senatorul PSD, Doina Elena Federovici, a făcut luni 11 februarie o interpelare, adresată doamnei Mariana Câmpeanu, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice și domnului Daniel Chitoiu, Ministrul Finantelor Publice, în legătură cu măsuri privind protecţia socială.

Vă prezentăm conținutul interpelării.

Stimată doamnă Ministru,
Stimate domnule Ministru,

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, precum şi Sindicatul IMPACT Botoşani, afiliat Federaţiei PRO ASIST, reprezentativi la nivel naţional pe sectorul de asistenţă socială,  au sesizat de mai multe ori, în scris sau verbal, ministerul pe care îl conduceţi în legătură cu gravele probleme cu care se confruntă unităţile de asistenţă socială de pe întreg teritoriul judeţului.

Lipsa personalului calificat, cât şi deprofesionalizarea celui existent prin plecările din sistem, condiţiile deosebite de muncă, în situaţia în care orele suplimentare nu se plătesc, dotările defectuoase din centrele rezidenţiale, precum şi celelalte neajunsuri, m-au determinat să solicit în mod expres intervenţia ministerului pe care îl conduceţi pentru a soluţiona pozitiv problemele sesizate.

Una din cele mai grave probleme cu care se confruntă această unitate subordonată Consiliului Judeţean Botoşani, este deficitul de personal. Serviciile sociale din cadrul D.G.A.S.P.C., respectiv centrele rezidenţiale, centrele de zi, centre de asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi continuă să înregistreze cote alarmante la acest capitol.

Încetarea raporturilor de muncă reprezintă o consecinţă a reorientării personalului către alte domenii care asigură posibilitatea obţinerii unor venituri mai mari, precum şi a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. 

Ministerul a fost înştiinţat în mai multe rânduri cu privire la necesitatea deblocării posturilor din domeniul asistenţei sociale. Însă, este de datoria mea să vă reamintesc că în mare parte din centre deficitul de personal este mai mare de 40% şi fac referire atât la personalul de specialitate, personalul de îngrijire şi asistenţă, cât şi alte categorii de personal necesare asigurării serviciilor sociale, cu respectarea standardelor minime de calitate.

În această situaţie, atribuţiile salariaţilor prevăzute în fişele de post sunt suplimentate, ceea ce duce atât la încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare, cât şi la imposibilitatea adoptării unor măsuri adecvate pentru protecţia beneficiarilor.

Având în vedere cele precizate mai sus, în condiţiile în care posturile sunt bugetate, vă rog să mă informaţi asupra demersurilor pe care le veţi iniţia în perioada imediat următoare pentru  ocuparea acestor posturi pe măsura vacantării lor, în scopul detensionării aceastei situaţii dar și cu privire la demersurile privind deblocarea posturilor din acest domeniu extraordinar de important.

De asemenea, am rugămintea să-mi comunicaţi ce măsuri veţi întreprinde pentru stoparea plecărilor din sistem şi împiedicarea deprofesionalizării personalului existent.

Închei spunând că avem bunul obicei să ne acoprim de hârtii și răspunsuri seci, rămânănd datoria morală atât față de beneficiarii acestui sistem care nu au nici o vină că se găsesc acolo cât și față de salariații care au mai rămas și duc greul în fiecare zi în fiecare centru.

Solicit răspuns scris.
Cu deosebită consideraţie,
                                       
Senator PSD,
Doina Elena Federovici

 

Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Doina Elena Federovici_SENAT
DorohoiNews.ro, 11-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro