Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Echipa susţinătoare a moţiunii Elenei Udrea va depune, luni, o nouă contestaţie privind legalitatea rezultatului alegerii preşedintelui PDL la convenţia de sâmbătă şi va cere organizarea unui al doilea tur de scrutin, a declarat, în exclusivitate pentru AGERPRES, primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu.
Edilul democrat-liberal susţine că există noi probe potrivit cărora rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al PDL a fost viciat.
„Se va depune, luni, o contestaţie care arată faptul că au fost delegaţi la convenţie care nu aveau dreptul să fie delegaţi. De asemenea, au apărut oameni pe listele altor judeţe sau sectoare din Capitală deşi erau membri la alte filiale judeţene. Totodată apar şi delegaţi care au votat deşi nu au fost prezenţi la Convenţie şi avem câteva exemple şi din judeţul Neamţ”, a declarat, pentru AGERPRES, Laurenţiu Dan Leoreanu.
Primarul municipiului Roman susţine că diferenţa de voturi pentru a fi organizat cel de-al doilea tur pentru alegerea preşedintelui PDL este de 37 de voturi. Integral pe agerpres.ro
25.03.2013 la 21:46
cucoana udrea fugi cu base in coreea de nord ,acolo iti gasesti dreptatea si locul de veci .AMIN
25.03.2013 la 13:07
Cine seamănă vânt, culege furtună. Se fură hoții între ei. Rîsul curcilor..... Este greu. Mălaiul este la alții. Cu împărțirea ei stau bine dar nu mai au la ce să o aplice. Ducăse pe pustii, cu șeful lor cu tot !
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.