Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Deputatul Andrei Dolineaschi a anunțat oficial că va candida pentru funcția de președinte al Organizației PSD Botoșani, la alegerile interne în cadrul cadrul conferinței județene ce va fi organizată în data de 14 aprilie.
„Am amânat anunțarea oficială a candidaturii mele la conducerea PSD Botoșani pentru că am dorit să mă consult cu colegii mei din organizație și cu președintele partidului, domnul Victor Ponta. Din punctul meu de vedere, e bine ca înainte de a te înscrie într-o competiție să te asiguri că ai o echipă și o minimă susținere în cadrul organizației pe care intenționezi să o conduci. Le mulțumesc tuturor celor care și-au manifestat deja susținerea pentru mine”, a declarat deputatul PSD.
Andrei Dolineaschi deține în prezent funcția de președinte interimar al PSD Botoșani, pe care a preluat-o după demisia fostului președinte Gheorghe Marcu. Anterior, deputatul PSD anunțase că va face un anunț oficial privind candidatura la conducerea PSD Botoșani după ce va discuta acest subiect și cu președintele PSD Victor Ponta.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.