Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Alegeri_pnl

Alegerile din Organizația Județeană PNL Botoșani, vor avea loc vineri, de la ora 14.00, la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă. Termenul limită de depunere a candidaturilor pentru funcţiile de conducere în organizaţia judeţeană a Partidului Naţional Liberal a expirat joi după-amiază.

Pentru funcţia de preşedinte al filialei din Botoşani a fost înregistrată o singură candidatură, cea a actualului lider, Florin Ţurcanu. În schimb, pentru cele 19 funcţii din Biroul Politic Judeţean au fost depuse 45 de candidaturi. Dintre candidaţi, primii nouă în ordinea descrescătoare a numărului de voturi vor deveni vicepreşedinţi. Organizația Municipală PNL Dorohoi va participa la alegerile din Organizația Județeană PNL Botoșani cu un număr de 120 de membri.

 

„Urez tuturor candidaților succes în alegeri și sper ca noua conducere, nu numai să mențina echilibrul pe scena politică botoșăneană ci și să demonstreze că suntem cea mai puternică forță politică la nivelul județului Botoșani”, a declarat pentru Dorohoi News, viceprimarul Constantin Bursuc, președintele Organizației PNL Dorohoi.

Iată lista completă a candidaţilor:

 

Nr.crt. Nume /Prenume
1. ALEXA LIVIU
2. ANDRONIC LIVIU
3. APOSTOLIU SORIN
4. AROŞOAIE LUCIAN DINU
5. BARNA ZOLTAN IOAN
6. BOZI GRIGORE
7. BURSUC CONSTANTIN
8. BUŢURA FLORIN
9. CÂRLAN GABRIEL
10. CILIBIU EUSEBIU
11. CLIM ALIN SORIN
12. COMAN VIOREL FLORINEL
13. COZMINSCHI EDUARDT
14. DĂSCĂLESCU BOGDAN
15. DULGHERU ŞTEFAN
16. GHEORGHIU CONSTANTIN
17. GIREADĂ DUMITRU VERGINEL
18. GRIGORAŞ VIOREL
19. HRIMIUC LIVIU
20. ILIUŢĂ VIOREL
21. JUDELE RADU
22. LAZAROVICI CRISTIAN
23. LUPASCU CĂTĂLINA CAMELIA
24. MERTICARIU IONEL SEBASTIAN
25. MIRCEA MIHAI
26. MURARIU GABRIEL
27. NECHIFOR IONICĂ
28. NORSES GHEORGHE
29. OLOERIU DAN
30. PLEŞCA STELIAN
31. POHONŢU ROMICĂ
32. RUSU PAVEL
33. SORESCU GHEORGHE
34. ŞOCARICI NICOLAE
35. ŞOPTICĂ COSTEL
36. TÎRZIORU RELU PETRU
37. TUPILUŞ PETRE
38. TUPILUŞ TUDOREL
39. ŢURCANU ANUSCA ROXANA FLORENTINA
40. ŢURCANU LIVIU
41. ŢURCANU MIHAI
42. UNGUREANU AUREL
43. VEZETEU DAN
44. ZAHARII CĂTĂLIN
45. ZMĂU  DUMITRU

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Alegeri_pnl
DorohoiNews.ro, 26-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro