Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Andrei-Dolineaschi-si-Viorel-Iliuta

Liderii din Botoşani ai Uniunii Social Liberale (USL) s-au întâlnit, duminică după-amiază, într-un cadru foarte restrâns, pentru a discuta pe tema disensiunilor dintre PNL şi PSD, dar, mai ales, despre noul viceprimar al municipiului.

Întâlnirea USL-istă a avut loc la Pensiunea Boema, la ea participând preşedintele şi preşedintele executiv al PSD, Andrei Dolineaschi şi Ovidiu Portariuc, dar şi prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Sorescu şi preşedintele organizaţiei municipale a PNL, Viorel Iliuţă.

Cei patru au discutat timp de o oră şi jumătate despre armonizarea relaţiilor dintre cele două partide, convenind ca săptămânal să aibă loc întrevederi între liderii celor două partide, în special între preşedinţii organizaţiilor municipale ale PSD şi PNL, Ovidiu Portariuc şi, respectiv, Viorel Iliuţă.

„Am stabilit ca preşedinţii organizaţiilor de municipiu, şi îi am în vedere pe domnul Portariuc şi domnul Iliuţă, să se întâlnească săptămânal, dar obligatoriu înainte de fiecare şedinţă, ca să ne armonizăm punctele de vedere“, a precizat Gheorghe Sorescu.

De asemenea, cei patru au stabili ca orice proiect de pe ordinea de zi a şedinţelor de Consiliu Judeţean şi Consiliu Local să fie discutat în USL înainte de a fi promovat în şedinţă publică.

„Este nevoie de comunicare şi în Consiliul Judeţean, şi în Consiliul Local, între partidele care compun USL. Este nevoie de o mai bună comunicare şi o mai bună strategie politică şi administrativă în cadrul USL. S-a făcut o analiză şi s-a constatat că din cele 600 de proiecte introduse pe ordinea de zi au fost neînţelegeri doar pe 0,2% din proiecte”, a spus Dolineaschi

Totodată, s-a discutat despre viitorul viceprimar al municipiului, care trebuie să fie nominalizat de PNL. Cel mai probabil, acesta va fi Cătălina Lupaşcu, chiar dacă, se pare, că Portariuc, nu este 100% de acord cu această variantă.

Andrei Dolineaschi la intalnirea cu Viorel Iliuta si Gheorghe Sorescu Am convenit să discutăm toate proiectele introduse în Consiliul Local cu domnul Iliuţă. de asemenea, vom discuta şi proiectele puse în dezbatere la Consiliul Judeţean. Pe viitor nu vor mai apărea probleme. Cel puţin aşa sper eu“, a precizat Portariuc. El aşteaptă nominalizarea USL pentru poziţia de viceprimar.

Cel care a absentat de la discuţiile liderilor USL a fost preşedintele PNL, Florin Ţurcanu, care a refuzat să participe, el având, sâmbătă, o discuţie cu Andrei Dolineaschi.

 

Sursa: botosaninews.ro

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Andrei-Dolineaschi-si-Viorel-IliutaPrimarul-Ovidiu-Portariuc-intrand-la-Pensiunea-BoemaAndrei-Dolineaschi-Viorel-Iliuta-si-Gheorghe-Sorescu-intrand-in-Pensiunea-Boema
DorohoiNews.ro, 05-08-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro