Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Primul Ministru al Guvernului României, Victor Ponta adresat locuitorilor municipiului Dorohoi un mesaj cu prilejul celei de-a XXI ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu.
Dragi dorohoieni,
De-a lungul vremii, în evocări sau amintiri legate de George Enescu, oraşul Dorohoi a apărut ca o constantă, fie cu nostalgia primilor ani de viaţă, „povestiţi” de maestru sau de apropiaţii săi, fie cu reveniri, în scurte clipe de răgaz, pentru a-şi vizita tatăl sau pentru a concerta. Aşa s-a petrecut în mai 1921, la sala Unirea, sau, în 5 martie 1927, când a dorit să interpreteze, deloc întâmplător tot în acel spaţiu încărcat de semnificaţii, propria sa Sonată nr. 3 pentru pian şi vioară „în caracter popular românesc”. Dar aici s-au născut şi primele portative ale unor opusuri de anvergură, finalizate apoi la Paris sau în Elveţia.
Admiraţia constantă pe care locuitorii oraşului au purtat-o muzicianului care afirma că „de Moldova mă simt legat prin toate fibrele mele, (…) iar imaginea ei am dus-o cu mine”, s-a concretizat în gesturi semnificative, o stradă primind numele său încă din 1925. În 1931, Enescu a devenit Cetăţean de onoare fiind sărbătorit cu fast la împlinirea vârstei de 50 de ani, pentru ca în 1936, după succesul fulminant al premierei mondiale cu opera Oedip, dorohoienii să-i trimită un ”Omagiu” ca semn de preţuire.
Poate ca un gest sentimental, poate pentru a le mulţumi, Maestrul a acceptat să reprezinte Dorohoiul în Parlamentul României candidând pe listele Blocului Partidelor Democratice.
Afecţiunea şi dorinţa de a-l omagia pe Enescu în locurile pe care le-a păstrat în suflet până în ultima clipă au determinat, în 2005, iniţierea Festivalului destinat tinerilor din liceele de muzică, intitulat « Jurjac » – aşa cum era alintat Enescu în copilărie.
Deloc întâmplător, aici la Dorohoi, vor răsuna primele acorduri ale muzicii sale în concertul ce va anticipa, fie şi cu câteva ore, deschiderea oficială a ediţiei XXI – un gest « de suflet », mult aşteptat şi sperat de dorohoieni, un pas spre cuprinderea oraşului în sfera de interes a celor care îl onorează pe Maestru în varii feluri.
Astfel vor fi cunoscute şi locurile Moldovei sale şi vor fi cunoscuți și oamenii pentru care Enescu nu este doar un simbol, ci o legătură cu trecutul şi mai ales cu viitorul, sub semnul muzicii pe care a creat-o sau pe care a interpretat-o cu atâta dăruire şi dragoste.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.