Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, la Braşov, înainte de începerea Congresului TSD, că dosarul "Fraudă la referendum" în care este acuzat, "a pornit pe baza reclamaţiei unui mort".
Liviu Dragnea a fost întrebat, înainte de Congresul TSD, ce părere are despre faptul că procurorii vor să grăbească dosarul "Fraudă la referendum", vicepremierul spunând că încearcă să fie rezervat şi să îi lase pe procurori să îşi facă treaba, fiind un dosar "cu multe ciudăţenii".
„Practic dosarul a pornit pe baza reclamaţiei unui mort. Adică, omul a murit în '91 sau prin '90, iar în 2012 mi-a făcut mie reclamaţie pentru că am fraudat referendumul, de la asta a pornit practic. A murit, s-a trezit în 2012 şi s-a întors înapoi", a spus Dragnea.
La Congresul TSD de la Braşov a ajuns, sâmbătă, şi premierul Victor Ponta.
Congresul TSD, care se desfăşoară în Sala Sporturilor din Braşov şi la care participă câteva mii de persoane, a început cu intonarea imnului de stat din care a fost scoasă strofa care conţine versul „Triumfător în lupte, un nume de Traian!". La Congresul TSD pentru alegerea noii conduceri a organizaţiei mai participă Constantin Niţă, Ecaterina Andronescu şi Eugen Teodorovici. Dosarul „Fraudă la referendum", în care sunt acuzaţi Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, va începe în 15 noiembrie, după ce instanţa supremă a admis cererea DNA şi a schimbat primul termen de judecare a cauzei, stabilit iniţial la 18 februarie 2014.
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
21.10.2013 la 09:38
E de remarcat ca acum, in tara asta, un specimen ca buta, face un comentariu lipsit de argumente, ca cel de sus. E de remarcat ca dupa 10 ani premierul V.Ponta e singurul care este invitat in S.U.A
20.10.2013 la 11:11
e trist ca in Romania europeana indivizi precum dragnea(e o rusine ca inca detine functia de vicepremier,)vosganian si alti indivizi care in trecut au ocupat functii in ministere se sustrag prin diferite mijloace urmarii procuraturi!sint lipsiti de demnitate si curaj! dar in tara lui chioru imparat si premier plagiator totul este posibil!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.