Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Lucian Topalagă, viceprimarul municipiului Dorohoi, a reacționat la comunicatul de presă emis de PNL Botoșani, referitor la excluderea celor patru consilieri locali care au votat pentru demiterea viceprimarului Constantin Bursuc.
„Noi, cei patru consilieri locali PNL ne asumăm responsabilitatea și ne supunem deciziei delegației permanente. Decizia pe care consilierii PNL au luat-o astăzi în cadrul ședinței extraordinare pentru a schimba viceprimarul a venit din cauza faptului că în ultimul timp, noi, cei patru consilieri împreună cu majoritatea Biroului Politic PNL Dorohoi nu mai știam culoarea politică pe care o are Constantin Bursuc, fostul viceprimar al municipiului Dorohoi. Într-o zi era roșu, într-o zi era portocaliu, într-o zi susținea USL-ul, în alta era împotriva USL-ului și era o situație nesigură. Liberalii din Dorohoi, în anul 2012, au muncit pentru a câștiga funcția de viceprimar în cadrul Primăriei Dorohoi, iar astăzi și-au recuperat această funcție și implicit identitatea politică.”, a declarat pentru Dorohoi News, Lucian Stelian Topalagă, viceprimarul municipiului Dorohoi.
Conform datelor oficiale furnizate de PNL în cadrul Biroului Politic Teritorial de astăzi, a votat în unanimitate propunerea de excludere a celor patru consilieri dorohoieni, din PNL. Decizia va fi luată, potrivit statului, de către Delegația Permanentă a PNL la prima sa ședință. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.