Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
După s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc pe data de 25 mai 2014, partidele politice implicate în această „bătălie” au început împărțirea materialelor electorale prin municipiul Dorohoi.
PNL Dorohoi a amplasat cu această ocazie trei corturi electorale în municipiul Dorohoi, locuri în care cetățenii vor fi informați de candidații PNL și alte date privitor la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. Cele trei corturi de campanie a PNL Dorohoi au fost amplasate în cartierul Olinescu, în zona Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”, în centru, pe Pietonalul „Grigore Ghica” și în cartierul Plevna, în zona Pieței, corturi care se vor afla în aceste zone pe tot parcursul campaniei.
Aproximativ 50 de liberali dorohoieni, s-au întâlnit duminică, 27 aprilie 2014, la cortul din cartierul Olinescu, de unde au plecat într-un marș de informare a populației, trecând pe la toate cele trei corturi de campanie a PNL din Dorohoi, împărțind pliante.
„Astăzi dăm startul campaniei pentru Europarlamentare și îl susținem pe singurul candidat din județul Botoșani, respectiv pe Mihai Țurcanu, aflat pe lista PNL. Rog dorohoienii să îi dea un vot de încredere pentru a avea și județul Botoșani un om în Parlamentul European, ca și glasul nostru să se audă la Bruxelles.”, a declarat pentru Dorohoi News, viceprimarul Lucian Topalagă, președintele TNL Dorohoi.
Totodată liberalii au invitat cetățenii pe data de 3 și 4 mai 2014 la Târgul Agro-Zoo organizat de Consiliul Județean în incinta platformei ACR Botoșani, târg la care va fi prezent și Crin Antonescu.
„Este o acțiune de început a campaniei, fapt pentru care am și montat trei corturi în Dorohoi unde vom împărți pliante cetățenilor pentru informarea privind alegerile europarlamentare. Este un început bun de campanie, pe care vrem să-l demarăm în forță.”, a declarat pentru Dorohoi News, Cătălin Zaharii, prim-vicepreședintele PNL Dorohoi.
Conform liberalilor prezenți la această acțiune, Constantin Bursuc, președintele PNL Dorohoi, nu a putut fi prezent din motive de sănătate. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.