Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Andrei Dolineaschi

Petiția „România merită mai mult”, lansată de PSD Botoșani strânge din ce în ce mai multe semnături din partea botoșănenilor. Documentul care va fi înaintat Parlamentului European cere un tratament egal pentru români și combaterea instituțională a discursului xenofob, rasist și nedrept din statele membre ale Uniunii împotriva românilor.

În timp ce petiția își croiește drumul său către oficialii europeni, partidele președintelui Traian Băsescu vin în fața electoratului cu aceeași candidați, care în vara anului 2012 atacau cu virulență România în străinătate, împotriva votului exprimat de cei 7,4 milioane de români.

Astfel, PDL își deschide lista de candidați cu persoane precum Monica Macovei sau Traian Ungureanu, iar PMP, partidul președintelui Traian Băsescu și al Elenei Udrea propune electoratului o listă pe care îi regăsim pe Cristian Preda, Teodor Baconschi sau Cristian Petrescu, fost ministru în scurta guvernare MRU.

„Nu este de mirare că domnii Țâbuleac și Flutur nu vor să semneze petiția „România merită mai mult”. Pe lista lor de candidați se află Monica Macovei, Elena Băsescu sau Cristian Preda, care au făcut tot ce le-a stat în putință să își denigreze țara lor în Europa, în timpul referendumului pentru demiterea președintelui”, a declarat Andrei Dolineaschi, președintele PSD Botoșani.

Candidații PDL și PMP, discurs defăimător la adresa românilor

Astfel, în 2012, în cadrul unei emisiuni televizate, europarlamentarul Monica Macovei acuza o mare fraudă de circa două milioane de voturi. Cu toate acestea, cu toate eforturile DNA, au fost găsite presupuse nereguli în doar 11 secții de votare din cele peste 18.000 existente în România. Dacă aceste nereguli vor fi demonstrate în instanță, „marea fraudă” nu ar depăși mai mult de câteva zeci de voturi.

Un alt exemplu al retoricii anti-românești promovată de candidații de azi ai PDL și PMP este invocarea așa-zisei „lovituri de stat” din vara anului 2012. Demersurile constituționale făcute pentru procedura de demitere a președintelui și cele 7,4 milioane de voturi au fost interpretate în mod abuziv drept lovitură de stat. Întreaga Europă a fost intoxicată cu informații eronate venite chiar din partea unor europarlamentari români care astăzi candidează pentru un nou mandat pe listele PDL și PMP. Toate aceste intoxicări au culminat cu dezbaterea publică din Parlamentul European, la cererea expresă a europarlamentarilor PDL printre care și Cristian Preda și Elena Băsescu, asupra evenimentelor politice din țara noastră.

Macovei a cerut suspendarea drepturilor României în UE


Monica Macovei a mers într-atât de departe încât a cerut chiar suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European. Astfel, pe 3 iulie, europarlamentarul român susținea la TVR Info că în cazul României ar trebui aplicat art. 7 din tratatul privind UE, care prevede că drepturile unui stat membru pot fi suspendate, inclusiv dreptul de vot în Consiliu, atunci când se constată încălcarea statului de drept.

În lumina tuturor acestor declarații se înțelege motivul pentru care cei de la PDL și PMP nu doresc să semneze pentru apărarea demnității în străinătate. „Toți acești candidați ai PDL și PMP au denigrat țara noastră peste hotare și au cerut sancțiuni grele pentru propriul lor popor”, a declarat Andrei Dolineaschi, președintele PSD Botoșani.

Orice cetățean poate semna pentru a se alătura demersului de apărare a drepturilor românilor în Europa. Semnatarii sunt înregistrați cu nume, prenume, țară și domiciliu, conform Regulamentului Parlamentului European. PSD Botoșani oferă fiecărui semnatar textul integral al petiției și un autocolant cu titlul „România merită mai mult”. După strângerea de semnături, petiția va fi depusă la Comisia pentru Petiții și va intra în dezbatere în Parlamentul European.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Andrei Dolineaschi
DorohoiNews.ro, 29-04-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro