Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Tineretul Social Democrat din Botoșani acuză tentativa tinerilor PDL de a politiza victoria F.C. Botoșani împotriva Dinamo București, pe care au pus-o pe seama activității viceprimarului PDL Eugen Țurcanu, la nivelul Primăriei Municipiului Botoșani. TSD Botoșani consideră că încercarea unor politicieni de a confisca succesele sportivilor locali pentru a le folosi în scopuri electorale reprezintă un afront la adresa comunității botoșănene.
„Politicienii care încearcă să confiște rezultatele obținute de botoșăneni în competițiile sportive se descalifică singuri din competiția electorală. Este ridicol și jenant să susții că victoria F.C. Botoșani în fața celor de la Dinamo nu ar fi fost posibilă fără activitatea de neprețuit a marelui și gloriosului viceprimar PDL, Eugen Țurcanu. Sper că cei de la PDL vor înțelege ironia... Așa se întâmpla înainte de 1989, când toate succesele sportivilor români erau puse pe seama indicațiilor prețioase ale conducătorului iubit Nicolae Ceaușescu”, a declarat președintele organizației municipale a TSD, Bogdan Buhăianu.
Acesta a acuzat și încercarea viceprimarului PDL, Eugen Țurcanu de a folosi victoria F.C. Botoșani în lupta politică. „Domnul Eugen Țurcanu folosește o logică absurdă prin care susține că fără activitatea sa din primărie, F.C. Botoșani nu ar fi putut câștiga împotriva Dinamo. Dacă domnul Țurcanu este soluția miraculoasă, fără să fi jucat măcar în teren, atunci ar trebui ca domnul antrenor Leo Grozavu să-l introducă în primul unsprezece. Și cine știe.. cu domnul Țurcanu pe post de atacant sau portar – în teren, nu la Primărie, desigur - poate avem șanse mari să-i batem și pe cei de la Real Madrid”, a comentat ironic liderul TSD Botoșani.
Duminică, 14 septembrie, echipa de fotbal F.C. Botșani a obținut o victorie importantă cu 3 la 2 în fața Dianamo București. În urma acestui succes sportiv, tinerii democrat-liberali au emis un comunicat de presă în care l-au felicitat pe „domnul viceprimar Eugen Țurcanu pentru că, datorită lui, visul miilor de suporter ai F.C. Botoșani (...) s-a împlinit”. În același comunicat în care se comenta rezultatul obținut de F.C. Botoșani se sublinia că „tot un un om al Partidului Democrat Liberal demonstrează că se pot face și lucruri bune în România”.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.