Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Deputatul PSD Tamara Ciofu a votat marți, 30 septembrie a.c., pentru amnistia fiscală a medicilor de familie, proiect legislativ inițiat de guvernul Ponta. Astfel medicii de familie care au oferit asistență medicală în centrele de permanență nu vor mai trebui să restituie statului banii primiți pentru asigurarea funcționării acestora.
„Inițiativa legislativă pentru amnistia fiscală a medicilor de familie a fost votată de 329 de deputați, de la toate partidele politice. Este un proiect deosebit de important pentru că astfel ne asigurăm că activitatea centrelor de permanență și a medicilor de familie va continua fără probleme și în perioada următoare. Exista oricând riscul ca medicii să nu mai poată efectua gărzi în centrele de permanență, iar astfel, pacienții aveau de suferit”, a susținut deputatul PSD, Tamara Ciofu.
Proiectul prevede exonerarea de la plată a sumelor pentru cheltuielile de administrare și funcționare a centrelor de permanență, sume primite de medicii de familie care au efectuat gărzi în aceste unități medicale. Totodată, proiectul prevede ca medicilor care au restituit deja sumele pentru administrarea unităților medicale, să li se înapoieze banii.
„Exonerarea medicilor de la plata cheltuielilor pentru administrarea centrelor de permanență este o măsură reparatorie, de dreptate socială, la fel ca și în cazul amnistiei fiscale a pensionarilor și mamelor, adoptată la începutul lunii septembrie. Este nedrept și pentru medici și pentru pacienți ca aceștia să nu poată oferi consultații medicale în centrele de permanență din cauza unor neconcordanțe legislative”, a declarat Tamara Ciofu.
Sumele urmau a fi restituite în urma unui audit al Curții de Conturi care a constatat neconcordanțe între prevederile articolului 47 din ordinul care stabilește normele pentru funcționarea centrelor de permanență și borderoul centralizator al activității medicilor de familie. Astfel, de pe urma proiectului ar urma să beneficieze 1157 de medici de familie care au efectuat gărzi în centrele de permanență în perioada ianurie 2009 - mai 2011.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.