Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Campania electorală pentru primul tur al prezidenţialelor din 2 noiembrie începe vineri, 3 octombrie, la ora 00.00, va dura 30 de zile şi se va încheia sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 7.00. În această perioadă, candidaţii pot face propagandă prin mitinguri, afişaj, presă, cu respectarea unor reguli.
Potrivit Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, în campania electorală, candidaţii şi, după caz, partidele, alianţele politice sau electorale care i-au propus, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prin intermediul mass-media.
Contestaţiile cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii se soluţionează de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor, în termen de cel mult 48 de ore de la înregistrarea lor.
Organizarea mitingurilor, adunărilor şi marşurilor se poate face numai cu autorizările prevăzute de legislaţia în vigoare. Integral pe mediafax.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.