Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

elena-udrea

Președintele PMP, Elena Udrea, a acuzat, miercuri, implicarea unor reprezentanți ai serviciilor secrete în campania electorală, folosiți pentru a-i sabota candidatura „în favoarea primilor doi competitori”. „Cred că în favoarea celor doi candidați au intrat și reprezentanți ai serviciilor secrete. O spun cu toată responsabilitatea unui candidat la Președinția României”, a afirmat Elena Udrea într-o conferință de presă la sediul partidului.

Prezidențiabilul PMP a făcut referire, în acest sens, la „o schemă cunoscută deja, folosită de oameni din SIE”, „pe rețeaua Voiculescu”, cuprinse în analize făcute de „cunoscători ai mecanismelor oculte din spatele faptelor". „Informația publicată pe un site din Germania, potrivit căreia aș fi implicată în dosarul EADS a apărut după o schemă cunoscută deja, folosită de oameni din Serviciul de Informații Externe. Aceștia sunt folosiți în astfel de situații tocmai pentru a lansa atacuri care, apoi, să fie preluate în România pe rețeaua Voiculescu. De aceea, nu m-a mirat văzând astăzi că acest atac a fost preluat la România TV, la Antena 3, oameni deja avizați asupra apariției acestor informații din care au făcut mari subiecte de dezbatere”, a afirmat Elena Udrea.

Candidatul PMP la Președinție a calificat toate acuzațiile formulate la adresa sa drept o „strategie de campanie”, care „are drept țintă electoratul Elenei Udrea, decisiv pentru câștigarea Președinției”. „E un atac nemaiîntâlnit la adresa unui candidat din ultimii 25 de ani din România. Faptul că sunt acuzată fără argumente și fără probe de lucruri cu care nu am nicio legătură arată că este un atac concertat, este o strategie de campanie electorală, care are ca țintă electoratul Elenei Udrea”, a punctat liderul Partidului Mișcarea Populară.

Elena Udrea a explicat că, în ultima vreme, „tot mai multe voci” i-au cerut să renunțe la candidatură „în favoarea unui candidat de dreapta”. „În ultimele 48 de ore, personal, la partid, în teritoriu, pe surse, direct, oficial, neoficial, mi se cere să renunţ la candidatură în favoarea unui candidat. Este încă o probă că bătălia care se duce în acest moment este pentru a muta electoratul Elenei Udrea în favoarea unui candidat dintre cei doi de pe primele două locuri în turul doi, şi anume Ponta sau Iohannis”, a declarat Elena Udrea.

Președintele PMP a negat ferm orice implicare în dosarele Microsoft sau EADS. „Nu am nicio legătură cu afacerea Microsoft. Încercarea de a mă asocia cu posibila implicare a fostului meu soț în dosarul Microsoft este forțată și făcută doar pentru a avea un nou motiv de atac. (...) Nu  am cum să am legătură cu dosarul EADS. Nu am fost ministru, nu am avut nicio calitate oficială în timpul semnării contractelor pentru EADS. Cine dorea să știe într-adevăr dacă aș putea să fiu sau nu implicată sunt miniștrii de Interne care au gestionat acest contract. Este exclus ca numele meu să fi fost implicat în acest dosar”, a conchis Elena Udrea.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

elena-udrea
DorohoiNews.ro, 30-10-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro