Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Parlamentarii PSD, Andrei Dolineaschi şi Tamara Ciofu au depus, vineri, 5 decembrie a.c., în Parlament, un proiect de lege privind acordarea majorărilor la pensie prevăzute la grupele I și II de muncă, pentru persoanele care s-au pensionat în perioada 1 iulie 1977 – 31 martie 2001.
În prezent, persoanele care s-au pensionat între 1977 şi 2001 nu beneficiază de majorările prevăzute de noua lege a pensiilor, din cauza unor lacune legislative. Cu toate acestea, mulţi dintre pensionari şi-au câştigat aceste drepturi în mai multe instanţe de judecată.
„Mulţi dintre cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă şi au ieşit la pensie după vechea lege sunt nevoiţi să petreacă ani întregi pentru a obţine drepturile prevăzute în legea 263 din 2010. Toate acestea se datorează unei neclarități legislative care nu permite caselor de pensii să acorde aceste majorări cuvenite pensionarilor”, a explicat deputatul PSD, Tamara Ciofu.
Modificarea la legea pensiilor, propusă de către mai mulţi deputaţi din grupul PSD are rolul de a pune în acord textul actual al legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii cu interpretările mai multor instanțe de judecată care au dat câștig de cauză pensionarilor.
„Modificarea la legea pensiilor pe care şi-o propune acest proiect legislativ are rolul de a pune în acord deciziile judecătoreşti şi hotărârea Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie pe această speţă, care dau câştig de cauză pensionarilor, pe actuala lege. Practic, se urmăreşte ca prin această modificare, Legea 263 din 2010 să reflecte deciziile judecătoreşti şi să le pună în aplicare, în mod unitar”, a precizat deputatul PSD, Andrei Dolineaschi.
În ceea ce privește impactul bugetar al acestei propuneri legislative, conform răspunsurilor primite la interpelările depuse la autoritățile în drept, sistemul actual de evidență al caselor de pensii nu permite o distincție separată pentru această categorie de pensionari. Dacă se iau însă în considerare soluțiile judecătorești în favoarea pensionarilor, se estimează că propunerea legislativă va avea un efect favorabil asupra bugetului, rezultat din economiile făcute în privința cheltuielilor de judecată plătite de casele de pensii.
Conform noii Legi a pensiilor nr. 263/2010, persoanele care au lucrat în condiții speciale sau deosebite de muncă au dreptul la o majorare de 25%, respectiv 50% a punctajului anual pe baza căruia se calculează pensiile. Până în prezent însă, casele de pensii nu au acordat aceste majorări pe considerentul că persoanele din grupa I și a II-a s-au pensionat în baza unor prevederi legale speciale. Propunerea legislativă urmărește reformularea textului de lege astfel încât toți pensionarii să își primească drepturile, în acord cu interpretările instanțelor de judecată.
Proiectul de lege a fost semnat de 64 de senatori şi deputaţi, şi este susţinut de membrii Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaţilor. Acesta urmează să intre în dezbatere parlamentară în comisiile de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.