Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Claudia Țapardel, europarlamentar PSD și copreședintă a Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European și Patrimoniu Cultural din PE, a promovat turismul românesc în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia Salonului internațional de Turism de la Bruxelles, cel mai mare eveniment de acest tip organizat în Belgia.
„Cred cu tărie că Romania are un potențial turistic enorm! Avem atracții naturale deosebite, unice în Europa și în lume. Avem prețioase vestigii și monumente istorice. Avem, de asemenea, oameni minunați, care pot contribui la experiențele unice ale turiștilor care aleg să viziteze Romania”, a declarat Claudia Țapardel.tapardel
Claudia Țapardel a vorbit despre șansa pe care o are România prin înființarea Intergrupului pe Turism din Parlamentul European, structură în cadrul căreia țara noastră poate deveni o voce puternică și de pe urma căreia poate beneficia foarte mult. Europarlamentarul PSD a propus înființarea și a militat pentru crearea Intergrupului pentru Turism, organism care în legislatura trecută nu a existat.
„România este unul dintre beneficiarii principali ai acestei inițiative, un stat cu un potențial turistic enorm, încă neexploatat pe deplin, asemenea altor state din Estul Europei”, a spus eurpdeputata PSD. “In calitate de copresedintă a Intergrupului pentru Turism, voi face tot ceea ce tine de mine pentru ca Romania sa fie in prim-planul promovarii turistice in Europa”, a subliniat Claudia Țapardel.
Totodată, aceasta a afirmat că turismul românesc se află pe drumul cel bun, înregistrând o creștere semnificativă în anul 2014 – numarul sosirilor în cazul turiștilor straini a crescut cu cca. 200.000 în 2014 față de 2013 (o creștere de 11,5%).
Țapardel a prezentat și o serie de direcții în care turismul românesc s-ar putea dezvolta și ce ar putea oferi cetățenilor europeni și a declarat că găsirea unor astfel de soluții va constitui o prioritate în mandatul său de copreședintă a Intergrupului pe Turism din PE.
„România trebuie să-și continue promovarea peste hotare, iar o soluție pentru o creștere și mai accelerată a numărului de turiști străini poate fi chiar promovarea țintită, în funcție de țară sau de regiune. Și alte state în afară de Germania, Italia, Ungaria, Bulgaria sau Franța, spre exemplu, din care sosesc cei mai mulți turiști străini în România, trebuie să cunoască ceea ce țara noastră are de oferit și trebuie atrase către România”, a afirmat Țapardel.
La cea de-a 57-a ediţie a Salonului de turism de la Bruxelles, Salon des Vacances, își prezintă ofertele turistice peste 800 de expozanți din peste 65 de țări din Europa, America, Asia, Africa și Oceania, târgul înregistrând cca 20.000 vizitatori zilnic.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.