Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Campaniile electorale vor fi finanţate exclusiv de la bugetul de stat

Comisia de Cod electoral a votat, marţi, în unanimitate, ca finanţarea campaniilor electorale să se facă de acum înainte de la bugetul de stat. De asemenea, va fi stabilit, înaintea fiecărei campanii, o limită de cheltuieli. Propunerea Comisiei de cod electoral urmează să fie înaintată celor două camere ale Parlamentului şi supusă la vot.

Finanţarea campaniilor electorale de la bugetul de stat a fost susţinută atât de PSD, cât şi de PNL.

Preşedintele Comisiei de Cod electoral, Valeriu Zgonea, a susţinut poziţia PSD în acest sens şi a subliniat că social-democraţii susţin transpunerea în legislaţia naţională a recomandărilor grupului Greco privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

„Rupem bariera dintre finanţatori şi politicile publice ale unui partid. Nu se mai dau bani pentru a intra pe o anumită funcţie după aceea. Există predictibilitate când împrumuţi partidul, când vei returna resursele financiare, o contabilitate mai strictă. Campaniile electorale vor fi finanţate de la stat, cu condiţia, să candidezi, să depui un număr de candidaturi la locale, la parlamentare sau la europarlamentare, consecutiv în două scrutine electorale şi suma pe care o primim se reduce cu peste 50%. Vă dau un exemplu, eu ca parlamentar trebuia să candidez într-o circumscripţie şi puteam să cheltui până la 48000de euro, la viitoarele alegeri pot să cheltui maximum 24000 de euro, dacă nu mai puţin. Cred că este un pas înainte şi foarte mulţi dintre colegii noştri vor putea să candideze la parlamentare", a declarat Zgonea.

În plus, legea va include şi sancţiuni aspre. "Este clar că vom avea şi un pachet de sancţiuni mult mai dure, aşa cum noi l-am iniţiat la finanţarea partidelor politice prin proiectul pe care îl susţine domnul deputat Drăgici în numele PSD, unde sancţiunile sunt foarte mari, nu numai administrative, ci şi cele penale", a mai spus Zgonea.

Vicepreşedintele Comisiei, Mihai Voicu, a punctat necesitatea stabilirii unui plafon de cheltuieli. "Noi propunem limitarea cheltuielilor de campanie electorală, ca sumă şi categorii de cheltuieli, concomitent cu finanţarea de la bugetul de stat. Propunem ca această finanţare să se facă nediscriminatoriu", a spus, la rândul său, Mihai Voicu, punctând că PNL a identificat şase categorii de cheltuieli de campanie care să poate fi finanţate şi decontate. Acestea sunt cheltuieli legate de media, identitate vizuală a partidului, materiale pentru informare, campania on-line, cercetări sociologice şi organizare de evenimente.

Voicu a mai susţinut că fiscalizarea cheltuielilor de campanie va fi foarte benefică, întrucât decontările nu se vor putea face fără a avea actele în regulă.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Campaniile electorale vor fi finanţate exclusiv de la bugetul de stat
DorohoiNews.ro, 25-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro