Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Miercuri, 9 Martie 2016, la Sala Teatrului din Dorohoi, a avut loc un eveniment dedicat doamnelor, organizat la inițiativa tinerilor social democrați dorohoieni, cu sprijinul organizației PSD Dorohoi.
„Ne-am gândit să marcăm această frumoasă zi printr-o piesă de teatru, o comedie jucată de actorii de la Teatrul Mihai Eminescu Botoșani și să aducem un zâmbet și puțină liniște în sufletele doamnelor. Am dorit să le oferim un moment doar al lor.”, a declarat președinte executiv TSD BT, Cristina Anton.
Comedia „Bani din cer” în regia lui Alexandru Vasilache, a strâns ropote de aplauze din partea publicului numeros, acesta interacționând cu actorii pe toată durata spectacolului. Cele peste o sută cinzeci de doamne au fost întâmpinate cu flori, iar la sfârșitul evenimentului au servit o cupă de șampanie.
„Vreau să mulțumesc doamnelor din OFSD Dorohoi, pentru întreaga lor activitate, în calitate de soții și mame cât și pentru implicarea în viața publică și politică. Urez tuturor doamnelor din Dorohoi un călduros La mulți ani!”, a declarat Elena Țăran, președinte OFSD Dorohoi.
TSD Dorohoi multumește echipei Teatrului Mihai Eminescu Botoșani și își propune ca astfel de evenimente să devină o tradiție.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.