Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Liderii Tineretului Social Democrat din Botoşani au participat în perioada 14 -17 iulie la Şcoala de Pregătire Politică a TSD, organizată concomitent cu Comitetul Executiv Naţional al aceluiaşi for. Dezbaterile au fost coordonate de preşedintele TSD Naţional, Gabriel Petrea, iar participanţi au fost 180 de membri din toate judeţele, dar şi lideri PSD precum Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, Marian Neacşu, secretarul general al PSD, Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, Mihai Tudose, fost ministru al Economiei, secretarul general adjunct Codrin Stefanescu. TSD Botoşani a fost reprezentat de preşedintele organizaţiei judeţene, Bogdan Buhăianu, preşedintele organizaţiei municipale Botoşani, Andreea Buiuc si Gabriel Tănase.
La finalul lucrărilor Şcolii de Vară a TSD, Bogdan Buhăianu, preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a declarat: ”Suntem mândri că ne-am prezentat la întâlnirea TSD cu rezultate extrem de bune la alegerile locale: TSD Botoşani este reprezentat în consiliile locale şi consiliul judeţean de nu mai puţin de 48 de tineri. 48 de mandate pentru tinerii social-democraţi reprezintă cu adevărat o schimbare de viziune a partidului, o încredere mult mai mare acordată noii generaţii de politicieni. Credem cu tărie că prin implicarea tinerilor în viaţa politică putem aduce o schimbare reală în sistem”.
Dezbaterile tineretului social-democrat au avut in centru rolul politicianului în slujba cetaţeanului şi ruperea PSD de imaginea de organizaţie ancorată înca în trecut. Totodată, au fost analizate rezultatele TSD la nivelul întregii ţări şi s-au pus bazele strategiei pentru campania electorală de la alegerile parlamentare din toamnă.
Preşedintele organizaţiei municipale a TSD, Andreea Buiuc a declarat la rândul său: “Mă simt privilegiată să fac parte dintr-o echipă şi dintr-un partid atât de puternic precum este PSD. Alături de preşedintele nostru, Gabriel Petrea întâlnirile noastre devin din ce în ce mai productive, iar echipa TSD se omogenizează şi se fortifică. Şcoala de pregătire politică desfăşurată la Buşteni a fost un proiect prin care noi tinerii am avut ocazia să descifrăm alături de mulţi seniori din partidul nostru tainele politicii, o politică care vine în sprijinul oricărui cetăţean”
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.