Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că în cazul în care președintele României nu va promulga proiectul de lege al PSD privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale, social democrații vor adopta această măsură imediat dacă vor ajunge la guvernare.
„Am primit mesaje de la cetățeni care au auzit de proiectul nostru de lege cu eliminarea celor 102 taxe și ne-au întrebat când intră efectiv în vigoare. Le-am spus că ar trebui în mod normal de la 1 ianuarie anul viitor, dar depinde de domnul președinte Iohannis și PNL, care a votat acest proiect. Astăzi trebuie să anunțe președintele dacă promulgă legea sau vrea să o atace la Curtea Constituțională și atunci nu se știe ce se va întâmpla. PSD Botoșani solicită domnului Iohannis să promule legea pentru a pune capăt unei birocrații inutile la care sunt supuși toți cetățenii, inclusiv botoșănenii”, a declarat președintele PSD Botoșani.
Data de 15 noiembrie este termenul limită la care Klaus Iohannis trebuie să decidă ce va face în privința legii prin care se elimină o serie de taxe printre care: timbrul de mediu pentru autovehicule, taxele de la Registrul Comerțului, taxele pentru cazierul fiscal, taxele radio-tv, taxele consulare și de cetățenie, taxele extrajudiciare de timbru, tarifele pentru pierderea sau modificarea actelor etc.
„Primul lucru care îl va face PSD va fi de a pune în aplicare eliminarea celor 102 taxe, dacă românii ne acordă încrederea lor. Constat că degeaba avem majoritate și votăm în Parlament pentru a nu mai avea nicun român care să stea la cozile umilinței, că suntem opriți de fiecare dată de președinte și premier. Vedeți de exemplu legea privind conversia creditelor din franci elvețieni a fost atacată de Guvernul Cioloș, omul pe care îl susține PNL pentru un mandat de premier. Pe botoșăneni îi interesează ce se va întâmpla după 11 decembrie cu pensia, salariul, alocația copilului, serviciile medicale, școlile, cât va costa curentul, gazul, apa și așa mai departe. Nu cred că botoșănenii sunt interesați cum să facă PNL să câștige alegerile și Cioloș să fie prim-ministru”, a subliniat Doina Federovici.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.