Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

costel-lupascu

Deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat de la tribuna Parlamentului că Guvernul Grindeanu trebuie să adopte o procedură de achiziție a vaccinurilor pentru mai muți ani, astfel încât să nu mai existe perioade în care serurile de imunizare a copiilor să lipsească din rețeaua Ministerului Sănătății, din farmacii sau de la medicii de familie.

„Avem în mod cert o problemă de sistemul de sănătate. Nimeni nu pune la îndoială necesitatea achiziției vaccinurilor din schema obligatorie de vaccinare pentru copii. Problema e că aproape în fiecare an se ajunge în situația în care stocurile aprobate se epuizează, iar serurile dispar din farmacii și de la medicii de familie până când se parcurge din nou procedura de achiziție publică. Nașterile însă nu se opresc după nivelul stocurilor, iar fiecare vaccin trebuie administrat într-un interval precis din primele zile și luni de viață, astfel încât să se asigure o imunizare corespunzătoare a copiilor”, a declarat Lupașcu.

Acesta a arătat că aprobarea unor bugete multianuale care să permită Ministerului Sănătății să înceapă procedurile de achiziție înainte de epuizarea stocului anual ar reprezenta o soluție pentru această situație. Lupașcu a criticat fostul Guvern condus de Dacian Cioloș pentru că nu s-a preocupat de această situație știind bine că dacă nu se iau măsuri din timp, se va ajunge la epuizarea stocurilor din anul anterior, înainte ca noul guvern să poată face o nouă achiziție. „Am văzut că Guvernul Cioloș a fost capabil să aprobe, prin hotărâre de guvern, fără nicio licitație, un buget multianual de 1,6 miliarde de euro pentru achiziția unor corvete multirol pentru dotarea Armatei Române. Dincolo de faptul că s-au încălcat mai multe prevederi legale, pot înțelege necesitatea dotării militare, dar cred că și copiii acestei națiuni sunt cel puțin la fel de importanți ca cele patru nave de război. Dacă în cazul corvetelor, la circa o săptămână de la câștigarea alegerilor de către PSD și ALDE, Guvernul Cioloș a putut aproba 1,6 miliarde euro, cred că ar fi putut găsi soluții pentru aprobarea unui buget multianual și pentru vaccinurile copiilor”, a subliniat Costel Lupașcu.

Potrivit Bugetului de stat aprobat de Guvern și de Parlament, Ministerul Sănătății va avea la dispoziție pentru anul 2017 o sumă totală de 770 milioane lei pentru achiziția vaccinurilor obligatorii pentru copii. Adoptarea unei scheme de achiziții multianuale a fost una din promisiunile angajate de PSD în timpul campaniei electorale de la sfârșitul anului trecut.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

costel-lupascu
DorohoiNews.ro, 23-02-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro