Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

doina federovici senat

Președintele PSD Botoșani Doina Fedeovici a făcut bilanțul primelor trei luni de guvernare și a anunțat că echipa Guvernului Grindeanu împreună cu parlamentarii PSD-ALDE au îndeplinit promisiunile față de români.

„Fiecare cetățean poate să constate că ne-am ținut de cuvânt și am pus în aplicare proiectele din programul de guvernare, fie că vorbim de actele normative aprobate de Executiv, fie că luăm în considerare legile adoptate de Parlament. PSD Botoșani prin votul de încredere consistent pe care l-a primit de la electorat la alegerile din 11 decembrie, peste 61%, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților are misiunea de a promova măsuri prin care să crească nivelul de trai al botoșănenilor”, a declarat Doina Federovici.

În primele trei luni de funcționare a Guvernului condus de Sorin Grindeanu s-au mărit salariile și pensiile. În paralel cu măsurile sociale s-au luat și multe decizii importante pentru mediul de afaceri: s-au eliminat 102 taxe dintre care o mare parte erau la Registrul Comerțului, dar și altele importante pentru mediul de afaceri cum e chiar taxa pe timbru pentru înmatricularea vehiculelor; s-a adoptat programul Start-up Nation care va acorda ajutoare pentru începerea unei noi afaceri în special de către cei tineri; s-a redus impozitul la IMM-uri la 1% pe cifra de afaceri; s-a renunțat la impozitul pe venit pentru angajații sezonieri, care sunt păstrați în câmpul muncii pentru tot anul; s-a eliminat plata CASS pentru veniturile suplimentare obținute din venituri independente; s-a aprobat actul normativ prin care Guvernul alocă peste 74 milioane de euro pentru finanțarea Programului Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și multe altele.

„Îi asigur pe locuitorii județului Botoșani că ne vom face treaba. Măsurile adoptate în primele 3 luni de guvernare arată că PSD este interesat de problemele reale ale oamenilor. Ceea ce ne dorim este să avem o relație bazată pe încredere și predictibilitate între stat și fiecare cetățean sau firmă din țara noastră. De aceea, în perioada următoare vom simplifica modul de interacțiune cu toate instituțiile statului prin reducerea numărului de formulare, maxim 5 pe an, prin publicarea pe site-ul Guvernului a Nomenclatorului tuturor taxelor din România, prin restrângerea la jumătate a numărului de taxe fiscale și nefiscale și prin renunțarea solicitării documentelor care se află deja la o instituție publică”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

doina federovici senat
DorohoiNews.ro, 24-04-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro