Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Senatorul PSD Lucian Trufin a anunțat că ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea a efectuat duminică 30 iulie, așa cum a promis, o vizită de lucru la Staţia de pompare a apei pentru irigaţii de la Manoleasa,pentru a se asigura că lucrările de reabilitare ale sistemului de irigații au fost finalizate, iar acesta este funcțional.
„Apreciez efortul extraordinar pe care domnul ministru l-a făcut pentru a fi prezent la noi în județ, cu atât mai mult cu cât domnia sa a venit ieri, direct din Mărginimea Sibiului, de la un eveniment important, deplasându-se astfel peste 1000 km, onorându-și promisiunea de a verifica respectarea termenului de dare în folosință a sistemului de irigații” a declarat senatorul Lucian Trufin.
Chiar dacă vizita a avut loc spre sfârșitul zilei de 30 iulie, ministrul a inspectat toate componentele amenajării, fiind prezent atât la stația principală unde, în prezența constructorului, a fost testat sistemul, cât și la cele două canale de aducțiune, care astăzi, după mulți ani, sunt pline cu apă.
„Dacă timp de 20 de ani instalațiile au fost uitate, pompele ruginite și canalele colmatate, astăzi după investițiile pe care le-am realizat, Prutul e pe câmp și l-am adus la plantele fermierilor”, a declarat ministrul Petre Daea, aflat printre fermierii care beneficiază deja de apă gratuită, atrăgându-le atenția acestora să utilizeze cu precauție și să întrețină aceste investiții.
Modernizarea stațiunii de punere sub presiune și a rețelei de conducte Horia-Liveni-Manoleasa permite de acum înainte irigarea a peste 3000 ha, suprafață acoperită deja de contracte de furnizare a apei către fermieri, 1000 ha ale Organizației Utilizatorilor de Apa pentru Irigații Manoleasa, iar restul de 2000 ha deținute de alți fermieri.
„Nu este întâmplător faptul că domnul ministru Petre Daea și-a făcut un obicei din a veni în județul nostru pentru a monitoriza personal punerea în funcțiune a acestor stații de pompare. Pentru a dezvolta sectorul agricol este nevoie de dedicare și implicare, lucru demonstrat și prin investițiile realizate în sistemele de irigații, acestea fiind componente vitale în dezvoltarea agriculturii naționale și implicit a celei botoșănene”, a afirmat parlamentarul PSD.
Salutară este și implicarea directorul general ANIF Romania, domnul Florin Barbu, prezent încă de vineri la Botoșani pentru a se asigura că toate lucrările au fost efectuate conform contractului. Dumnealui s-a deplasat și la o alta amenajare de irigații învecinată și anume la cea de la Ripiceni-Stânca unde, la solicitarea fermierilor cu exploatații pe raza amenajării sus menționate, a inspectat și evaluat necesarul pentru reabilitarea și punerea în funcțiune a sistemului de irigații, care ar permite irigarea în județul Botoșani a unei noi suprafețe de aproximativ 6000 ha.
„De la cei doi demnitari care au fost în județul nostru am primit asigurări că investițiile în reabilitarea sistemului de irigații vor continua, drept pentru care fac un apel către fermierii botoșăneni să înțeleagă necesitatea asocierii în Organizații ale Utilizatorilor de Apă, de altfel condiție obligatorie pentru a obține pe langă fonduri guvernamentale și fonduri europene prin PNDR.” a mai declarat senatorul botoșănean, asigurându-i pe aceștia că-i va susține în demersurile de înființare și autorizare a acestor organizații.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.