Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Parlamentarul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat miercuri că investițiile din primele luni ale anului au fost mai mari cu 3,6% față de anul trecut, depășind astfel nivelul atins de guvernarea tehnocrată.
„Ultima linie de atac la adresa programului de guvernare era că majorările de pensii și salarii s-au făcut în dauna investițiilor. Iată că realitatea economică a contrazis și această poveste, la fel cum le-a contrazis pe toate celelalte. Am avut creșteri importante la salarii și pensii, am înregistrat cea mai mare creștere economică din Europa și iată că în același timp am depășit și nivelul investițiilor realizate de Guvernul Cioloș și tehnocrații săi, ceea ce arată că programul nostru a fost bine alcătuit, iar acum încep să se vadă roadele”, a subliniat Marius Budăi.
Deputatul a explicat că performanța guvernării PSD+ALDE la acest capitol avut loc în trimestrul al III-lea, când investițiile au înregistrat un avans semnificativ, de 10,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce a condus la un plus de 3,6% pe ansamblul primelor trei trimestre. Astfel, În trimestrul III din 2017, suma totală a investițiilor a fost 4,4 miliarde euro, adică peste 20 miliarde lei.
Marius Budăi a explicat că, în condițiile în care preluarea guvernării a fost întârziată, „roadele” politicilor de stimulare a investițiilor nu se puteau vedea decât în a doua parte a anului 2017. „Trebuie subliniat că beneficiile programului de guvernarea în domeniul investițiilor nu se putea vedea în prima jumătate a anului. Fiecare măsură macroeconomică are nevoie de circa 6 luni pentru a produce efecte în economie. În plus, guvernarea PSD+ALDE a intrat în pâine abia în februarie, pentru că președintele a întârziat numirea primului-ministru. Iar de la tehnocrați nu am primit proiecte mature care să genereze investiții și mai toate programele europene erau blocate. Acum, toate acestea s-au rezolvat și estimez că vom avea o creștere bună a investițiilor și în ultimul trimestru, când încep să se vadă efectele din PNDL și ale deblocării fondurilor europene”, a explicat Budăi.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.