Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Parlamentarul social-democrat Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților a anunțat astăzi că a propus Ministerului Educației Naționale modificarea modului de calcul a costului standard per preşcolar/elev în acord cu situația și specificitatea fiecărei unități de învățământ și de nivelul de pregătire al cadrelor didactice.
„De fiecare dată când PSD a fost la guvernare a crescut costul standard per elev/preșcolar. Anul acesta avem o creștere a acestui indicator de la de la 3.740 lei/an la 4.413 lei/an. În 2014 era 2.492 lei/an. Așadar este o majorare considerabilă. Cu toate acestea, cred că nu este suficient și este nevoie de o altă abordare. Trebuie să se ia în considerare nu doar numărul de elevi ci și nivelul de pregătire al profesorilor, gradele didactice pe care le are fiecare dascăl, precum și specificul fiecărei unități de învățământ”, a declarat Mihaela Huncă.
Costul standard cum este acum stabilit nu are în vedere faptul că există numeroase unităţi școlare care au un număr diferit de elevi şi la nivelul cărora sunt încadrate multe cadre didactice cu gradul didactic I, cu mulţi ani de vechime în învăţământ şi cu gradaţii de merit. De aceea, în fiecare an apar dificultăţi în plata salariilor personalului din unitățile de învățământ.
„Învățământul preuniversitar reprezintă fundația sistemului național de educație și influențează în mod direct modul de funcționare și dezvoltare al învățământului universitar. De aceea, propun ca în realizarea calculului pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, să punem accent pe calitatea actului educațional și calitatea cadrelor didactice”, a subliniat deputatul botoșănean.
15.02.2018 la 22:02
Daca s-ar aloca 6% din PIB conform Legii la Educatie, ar fi bani pentru toate cele. Cercetare, salarii, premii, deplasari, dotari, investitii, recompense, gradatii de merit etc.... Cand se aloca 2,8-3,7 din PIB nu are cum sa ajunga! Cu respect! Desfiintati si Academia lui Oprea care toaca banii Educatiei Nationale pe fiefuri si gasti!!!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.