Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

doina federovici

Senatorul PSD Doina Federovici a declarat că în urma unei interpelări adresate Ministerului Muncii și Justiției Sociale a primit confirmarea că Botoșaniul se află pe lista prioritară privind dezvoltarea unei rețele de locuințe protejate pentru victimele violenței domestice.

Astfel, în răspunsul primit la interpelarea senatorului PSD, Ministerul Muncii și Justiției Sociale a precizat că Agenția pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a finalizat deja prioritățile privind locuințele protejate și că Botoșaniul este luat în considerare pentru a beneficia de stabilimente special amenajate în care victimile violenței domestice să aibă parte de sprijin pentru tranziția la o viață independentă. „Menționăm că Botoșani se află printre primele opțiuni aflate în cadrul prioritizării amintite, luând în considerare inexistența unor servicii sociale care să ofere găzduire și sprijin adecvat victimelor violenței domestice și incidența fenomenului în aria teritorială de referință”, se arată în răspunsul la interpelarea senatorului Doina Federovici.

Potrivit datelor de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în 2016, în județul Botoșani s-au înregistrat 403 persoane care au beneficiat de servicii sociale în domeniul violenței domestice, dar se pare că numărul femeilor agresate a fost mult mai mare. „Am solicitat în mod expres ca județul nostru să fie tratat cu prioritate în programul național de prevenire a violenței domestice, pentru că la noi este o incidență mai mare ca în alte zone ale țării. Ca reprezentantă a social-democrației, dar și ca femeie consider că autoritățile statului trebuie să se implice direct pentru combaterea acestui fenomen. De aceea, cred că este important că se oferă consiliere psihologică și juridică, inclusiv orientare și reintegrare socio-profesională pentru persoanele abuzate prin proiectul Venus pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice finanțat prin Programul Operațional Capital Uman pe o durată de 4 ani”, a explicat Doina Federovici.

Guvernul a aprobat săptămâna trecută un proiect de lege prin care au fost introduse noi măsuri pentru protejarea imediată a victimei și înlăturarea agresorului, care va fi obligat să poarte o brățară electronică dacă i s-a impus să păstreze o distanță minimă față de victimă. De asemenea, polițiștii vor putea interveni rapid când există un pericol iminent privind sănătatea și integritatea persoanei vătămate. De asemenea, polițistul va putea emite pe loc un ordin provizoriu de protecție, cu valabilitate de 5 zile, iar în acest sens va putea intra de îndată în domiciliu, chiar cu forța, pentru a înlătura starea de pericol, inclusiv în situația în care agresorul este titularul contractului de proprietate.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

doina federovici
DorohoiNews.ro, 15-02-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro