Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

trufin lucian (1)

În urma nenumăratelor sesizări și petiții depuse de către președinții Cooperativelor Agricole din România, prin care era reclamată neaplicarea prevederilor Legii nr. 164/2016 referitoare la beneficiile fiscale pentru aceste forme asociative, decidenții guvernamentali, împreună cu membrii legislativului național, au reușit să înlăture toate blocajele apărute în aplicarea Legii.

Astfel, multiplele discuții purtate la nivel de experți între Ministerul Agriculturii și cel al Finanțelor Publice, în strânsă colaborare cu reprezentanții Consiliului Concurenței și cei ai DG AGRI și DG Competition din cadrul Comisiei Europene, au condus la clarificarea tuturor aspectelor tehnice care împiedicau implementarea prevederilor Legii nr. 164/2016. Un rol important în deblocarea acestei situații, l-au avut și dezbaterile intense din cadrul comisiilor pentru Agricultură ale Senatului și Camerei Deputaților, produse pe fondul neaplicării beneficiilor fiscale pentru Cooperativele Agricole.

În cursul acestei săptămâni, Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis un document prin care Administrațiile Județene și Locale ale Finanțelor Publice sunt înștiințate că trebuie să aplice prevederile legale în ceea ce privește beneficiile fiscale pentru Cooperativele Agricole.

Aplicarea legii este meritul ministrului - Eugen Orlando Teodorovici, acesta fiind singurul ministru de finanțe care a înțeles cât de importantă este impulsionarea asocierii în domeniul agricol din țara noastră, drept pentru care s-a aplecat cu adevărat asupra acestei probleme și a avut răbdarea necesară să asculte problemele ridicate de fermierii interesați să se dezvolte prin intermediul Cooperativelor Agricole.

Concret, printre beneficiile fiscale de care se vor bucura Cooperativele Agricole prin aplicarea Legii nr. 164/20016 se numără scutirea de la plata impozitului pe profit în primii 5 ani a cooperativelor agricole care procesează produsele agricole, scutirea de la plata impozitului pe profit pentru 5 ani a cooperativelor agricole care au o cifră de afaceri anuală netă de până la 2.000.000 euro, scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în cazul persoanelor juridice microîntreprinderi şi de la plata impozitului pe norma de venit în cazul persoanelor fizice, scutirea de la impozitul pe proprietate a bunurilor imobile ale membrilor cooperatori aferente producţiei valorificate prin cooperativa agricolă și scutirea membrilor cooperativelor de la plata impozitului pe arendă în cazul terenurilor luate în arendă de către cooperative de la aceştia.

Așadar reprezentanții legali ai cooperativelor Agricole din România pot merge începând de astăzi la administrațiile financiare de care aparțin, pentru a se informa și a depune documentele necesare pentru a beneficia de aceste scutiri de taxe și impozite.

Unul dintre cei mai activi susținători ai aplicării beneficiilor fiscale pentru Cooperativele Agricole este senatorul botoșănean social – democratul Lucian Trufin. În calitatea sa de secretar al Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură și  Dezvoltare Rurală și provenind dintr-un județ preponderent agricol, a inițiat și a participat activ la o lungă serie de dezbateri purtate atât în comisia din care face parte, cât și la ministerele de resort, cu scopul de a impulsiona instituțiile responsabile în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 164/2016.

„Mă bucur să constat că întrebările și interpelările pe care le-am adresat Consiliului Concurenței și miniștrilor Agriculturii și Finanțelor Publice, întâlnirile de lucru cu specialiștii din ministerele de resort și numeroasele dezbateri inițiate în comisiile pentru Agricultură din Senat și Camera Deputaților nu au rămas fără efect. După aproape doi ani de zile, beneficiile fiscale pentru Cooperativele Agricole au început să se aplice. Deblocarea aplicării unei legi atât de importante pentru Agricultura și spațiul rural românesc, este o dovadă în plus a responsabilității actului de Guvernare susținut și aplicat de Partidul Social – Democrat, realizat în interesul și pentru sprijinul real al românilor”, a declarat senatorul social - democrat.v

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

trufin lucian (1)trufin lucian (2)
DorohoiNews.ro, 29-03-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro