Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că în ultima ședință de Guvern de săptămâna trecută, Executivul a adoptat Memorandumul prin care Consiliul Județean Botoșani va trece o suprafață de teren de 40.000 mp din administrarea locală către Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași în vederea construirii sediului pentru punctul de trecere a frontierei de la Rădăuți Prut.
„Am făcut solicitări încă de anul trecut pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, care are o importanță strategică pentru județul Botoșani. Având în vedere că tot în Guvernarea PSD în vara anului 2015 a fost inaugurat punctul fito-sanitar de la Vama Stânca-Costești prin care s-a pus baza pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova, este necesar să realizăm același lucru și în cazul punctului de frontieră de la Rădăuți-Prut. Prima etapă, care a fost cea mai de durată a fost parcursă. Acum urmează emiterea hotărârii de consiliu județean, iar ulterior efectuarea studiului de fezabilitate în vederea începerii obiectivului de investiții”, a declarat Doina Federovici.
În programul de guvernare de pe plan local, PSD Botoșani și-a asumat dezvoltarea punctelor vamale de trecere a frontiere.
„Îi mulțumesc ministrului Finanțelor Publice, colegului meu Eugen Teodorovici pentru că a înțeles că avem nevoie în județul Botoșani de un punct de frontieră modern și funcțional care să asigure fluența traficului rutier dintre România și Republica Moldova. Săptămâna trecută s-au împlinit 100 de ani de la unirea dintre Basarabia și România, iar în decembrie vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Cred că este un obiectiv care trebuie realizat, mai ales că este așteptat de mult timp, atât de cetățenii români, cât și de cei moldoveni”, a subliniat vicepreședintele PSD, Doina Federovici.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.