Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Diferente Botosani

PSD este partidul care a realizat cele mai mari creșteri de venituri și reduceri de taxe în România din ultimii 30 de ani.

După ce guvernarea PNL (PDL) a majorat TVA de la 19% la 24%, a crescut taxele firmelor, a impozitat pensiile, guvernarea PSD s-a remarcat întotdeauna prin îndreptarea inechităților, creșterea veniturilor, reducerea taxelor și stimularea economiei.

„Suntem conștienți că mai sunt încă multe lucruri de realizat și de pus în aplicare pentru ca veniturile românilor să ajungă la nivelul mediu al celor mai avansate state din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, în 2017 și în 2018 am recuperat ce s-a pierdut în perioada guvernării tehnocrate, am deblocat proiecte europene, am reparat nedreptățile la care au fost supuse toate categoriile sociale de populație, în special medicii și profesorii și am început să dăm drumul la investiții”, a declarat președintele PSD Botoșani Doina Federovici.

PSD este partidul care a redus TVA la 19%, iar anul trecut a scăzut TVA la doar 5% în domeniul turismului. Urmează micșorarea TVA la 5% la alimentele bio, naturale.

De asemenea, peste 90% dintre firmele românești beneficiază azi de cel mai bun regim fiscal din ultimii ani: doar 1% din cifra de afaceri!

Tot PSD a eliminat 102 taxe care vizau în mod direct populația, respectiv taxa radio-TV, taxa pentru înmatriculare auto, taxele pentru schimbarea sau înnoirea buletinului, pașaportului etc.

„Am redat demnitatea părinților și bunicilor noștrii. Când am venit la guvernare primul lucru a fost să restituim CASS încasat ilegal de la pensionari, să scutim toți pensionarii de plata contribuțiilor sociale, iar pe cei cu pensii mai mici de 2.000 lei și de plata impozitului, în timp ce pentru ceilalți am redus impozitul pe venit de la 16% la 10% din ceea ce depășește acest prag. În acest fel, am lăsat mai mulți bani în buzunarele pensionarilor, în plus față de creșterile succesive ale punctului de pensie, cu valori mai mari și în avans față de prevederile inițiale ale legii. Până la finalul anului, cea mai mare parte a românilor, care au lucrat în grupele I și II de muncă, vor primi pensii majorate, urmare a recalculării dispuse de guvernarea PSD”, a declarat Marius Budăi, Ministrul Muncii și Justiției Sociale. 

PSD consideră că dezvoltarea României depinde de bunăstarea românilor. Salariile și pensiile vor continua să crească așa cum este asumat în legislația adoptată. Creșterea permanentă a salariilor și a pensiilor înseamnă în primul rând respect pentru munca fiecărui român.

Așadar viziunea PNL PLUS USR este complet greșită ca salariile să nu mai crească.

Este antinațional ca să se renunțe la salariul minim pe economie, o măsură pe care PNL o promovează, pentru ca firmele străine să-i poată plăti mai prost pe români și să facă profituri mai mari.

„Românii trebuie să fie respectați în România”, a adăugat președintele executiv al PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Diferente Botosani
DorohoiNews.ro, 10-05-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro