Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Andrei Dolineaschi

Deputatul Andrei Dolineaschi a pregătit un amendament pentru modificarea OUG 111/2010, prin care Guvernul a decis restrângerea drepturilor privind indemnizația de creștere a copilului. Amendamentul prevede ca restrângerea acestor drepturi să se aplice doar asupra persoanelor al căror copil se naște în urma unei sarcini luate în evidență după intrarea în vigoare a OUG 111. Astfel, dacă amendamentul va fi adoptat în cadrul dezbaterii parlamentare, părinții care pot demonstra cu acte medicale că sarcina a fost luată în evidență înainte de 13 decembrie 2010, vor putea beneficia de acordarea indemnizației pentru o perioadă de doi ani și nu de un an cum se prevede în textul Ordonanței. Actele medicale prin care se va putea demonstra că sarcina a fost luată în evidență înainte de intrarea în vigoare a OUG 111 vor fi cele prevăzute conform normelor în vigoare, respectiv cele întocmite de medicul de familie sau medicul specialist în momentul constatării sarcinii.
    În forma actuală a actului normativ, restrângerea perioadei în care se acordă indemnizația de creștere a copiului se aplică asupra persoanelor al căror copil s-a născut după data de 1 ianuarie 2011. În opinia deputatului PSD, acest lucru introduce două probleme care contravin cadrului legal existent.
În primul rând, ordonanța introduce o „discriminare între persoanele care au luat decizii identice în același cadru legal existent până la intrarea în vigoare a OUG 111/2010”. Altfel spus, părinții care au luat decizia de a avea un copil în aceeași zi vor avea drepturi diferite dacă într-un caz copilul se naște pe 31 decembrie 2010, față de cazurile în care copilul se naște pe 1 ianuarie 2011.
    A doua problemă sesizată de deputatul Dolineaschi vizează principiul retroactivității legii conform căruia „norma nu poate fi aplicată pentru faptele săvârșite anterior intrării ei în vigoare”. În acest context, parlamentarul de Botoșani argumentează că aplicarea legii „nu poate fi raportată la momentul nașterii copilului care are loc independent de voința decidenților, respectiv a părinților. Actul de voință se manifestă doar în momentul acceptării sarcinii care duce la nașterea copilului. Iar efectele ordonanței nu pot fi aplicate în cazurile în care actul de voință al decidenților s-a manifestat anterior intrării în vigoare a actului normativ”.
    Deputatul va depune amendamentul propus la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială din Senat, imediat după deschiderea noii sesiuni parlamentare. Dezbaterea și votarea ordonanței și amendamentelor trebuie să se încheie până pe 17 februarie 2011, după care va fi trimisă la Camera Deputaților.

    Propunere de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Andrei Dolineaschi
DorohoiNews.ro, 04-01-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând teren agricol

Vând teren agricol
Teren agricol S= 4.600 m.p. extravilan, PC 642/42 tarlaua 57 mun. Dorohoi, preț 67.500 lei Relații ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră in cartier Plevna,complet mobilata si utilata. Relatii la tel.0744182328

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro