Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Mihaela Huncă

Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, întreabă guvernanții când vor primi cadrele medicale din linia întâi care lucrează în mod direct cu pacienții confirmați cu noul coronavirus stimulentul financiar de risc în valoare de aproximativ 500 de euro.

Neacordarea acestui spor la timp, nu poate însemna decât umilință la adresa celor cărora le datorăm viața noastră.

„Știm cu toții  foarte bine că cei care luptă în linia întâi cu noul coronavirus își fac datoria din convingere! Oamenii nu au cerut bani în plus, ci Guvernul a anunțat bonusul lunar de 500 de euro. Când guvernanții vorbesc la televizor, medicii, asistentele, ambulanțierii, și toți cei angrenați în lupta anti COVID 19,  sunt  catalogați drept “eroi”! Îmi este greu să cred că  s-a ajuns până aici:  eroi amăgiți și umiliți prin neacordarea acestui spor la timp”, susține Mihaela Huncă.  

Cadrele medicale din linia întâi care lucrează în mod direct cu pacienții confirmați cu COVID 19 primesc în mod legal un stimulent financiar de risc în valoare de aproximativ 500 de euro. Măsura a fost inclusă în Ordonanța de urgență 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului, pe perioada stării de urgență. 

„Până aici, toate bune, numai că , stimulentul acordat personalului medical implicat în tratarea bolnavilor de coronavirus apare în fluturașul de salariu, dar banii nu! Un exemplu în acest sens  îl reprezintă situația angajaţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoșani care au primit fluturaşii de salariu pentru salariul  aferent lunii aprilie. Aceştia au trecut pe fluturaş şi stimulentul în valoare de 2.500 de lei brut, însă oamenii au fost anunțați că nu își primesc, deocamdată banii. Din păcate, situația este aceeași la nivel national! Prin urmare, am solicitat ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să-mi  comunice de la ce dată vor beneficia cadrele medicale de bonusul 2.500 de lei, impozabili, plătiți de stat, atât de la buget, cât și din fonduri europene?  Sper ca situația să fie deblocată de urgență, pentru că,  nu mai puțin de 75 de mii de oameni așteaptă răspunsul ministrului sănătății”, a încheiat coordonatoarea organizației Botoșani Pro România, Mihaela Huncă.

Comunicat Pro România Botoșani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Mihaela Huncă
DorohoiNews.ro, 15-05-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro