Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
PSD Botoșani atrage atenția asupra ticăloșiei cu care liberalii se laudă în conferințele de presă cu munca și obiectivele de investiții inițiate, aprobate și începute de Guvernarea social-democrată în perioada 2017-2019.
Degeaba se laudă liberalii botoșăneni cu semnarea contractelor pentru refacerea drumurilor naționale Botoșani-Târgu Frumos, Botoșani-Ștefănești și cu reabilitarea Muzeului Județean pentru că adevărata lor contribuție e Zero. Faptele demonstrează că toate Hotărârile de Guvern cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici, cu aprobarea finanțărilor, toate documentațiile, organizarea procedurilor, toate au fost realizate de Guvernarea PSD. Botoșănenii nu se lasă prostiți de sloganele populiste și sponsorizările de pe rețelele sociale ale unor declarații de presă mincinoase. Faptele din teren ale Guvernării PSD nu pot fi combătute cu minciunile PNL.
În timp ce PSD a dat drumul la peste 500 de obiective de investiții la nivelul localităților din județul Botoșani și a finanțat construcții noi și modernizări de drumuri, școli, grădinițe, locuințe, alimentări cu apă, cămine culturale, achiziții de ambulanțe, aparatură medicală, echipamente didactice și multe altele, liberalii dau petreceri private în clădirea Guvernului sau la restaurante scumpe la care românii de rând nu au acces și pun semnătura pe proiecte cu care nu au nicio legătură.
PSD Botoșani le cere public liberalilor să facă publice cu date și sume concrete toate proiectele de investiții inițiate de la zero în Guvernarea Orban pentru localitățile din județul Botoșani. Locuitorii județului Botoșani trebuie să știe adevărul și să facă comparație între cele 500 de investiții care au fost finalizate sau sunt în lucru în fiecare localitate și cele Zero proiecte, Zero investiții, Zero programe inițiate de PNL în cele 9 luni de guvernare. După 7 luni abia au pus o semnătură. Gata cu manipularea, oamenii trebuie să știe adevărul!
Comunicat de presă - PSD Botoșani
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.