Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

psd-lucian-trufin

Într-o perioada în care întreaga omenire caută soluții la ceea ce a devenit o amenințare la nivel global ministrul Adrian Oros a semnat un ordin prin care fermierii sunt obligați să angajeze servicii de urgență private, pentru stingerea incendiilor.

„Se pare că după această perioadă, relativ scurtă din punct de vedere al realizărilor de ministru al agriculturii, Adrian Oros a contractat un virus al disprețului față de fermieri care mai apoi s-a manifestat în aroganță politică și s-a concretizat prin decizii luate împotriva oamenilor care prin munca lor ne hrănesc”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

Mai exact prin Ordinul 182/2020 societățile agricole sunt obligate să asigure constituirea și funcționarea serviciului de urgență privat conform reglementărilor în vigoare sau să încheie contract cu un alt serviciu de urgență voluntar sau privat. În plus aceste societăți sunt obligate să permită accesul forțelor inspectoratului de urgență în fermă cu scopul de a efectua instrucții sau controale și de asemenea sunt obligate să participe la exercițiile și aplicațiile tactice de intervenție organizate de acestea precum și asigurarea pregătirii și antrenarea serviciului de urgență privat.

După ce termină de organizat și pus la punct acest sistem de intervenție privat, căci pompierii de la inspectoratele pentru situații de urgență nu se vor mai deplasa la inncediile din câmpuri, fermierii mai au câteva responsabilități, bineînțeles tot obligatorii.

Ei ar trebui să caute persoane care să stea la puncte de observare în lan, puncte de observare dotate și ele cu mijloace de semnalizare acustice  pentru a da alarma în caz de incediu.

Dar pentru că nici aceste aspecte nu sunt suficiente fermierii, care în viziunea liberală vor fi pompieri profesioniști, vor sta obligatoriu în așteptarea incendiilor cu tractoare dotate cu pluguri, remorci cu minim 5 stingătoare pe remorcă, găleți cu apă, rezervoare de minim 500l, cisterne cu apă remorcabile cât și un minim de mături cu nuiele.

„Pe lângă faptul că obligațiile fermierilor conform acestui ordin pe de o parte sunt imposibil de îndeplinit și însumează un efort financiar imens și nejustificat iar pe de altă parte duce la o risipă a forței de muncă, care și așa este precară în agricultură, ministrul agriculturii a mai și demonstrat la un post de televiziune că nici nu știe ce a semnat dând dovadă de diletantism și provocând haos prin deciziile sale legislative. În numele fermierilor, cunoscând situația din teren, îi cer public ministrului agriculturii să retragă acest ordin și îl sfătuiesc ca înainte de a semna orice document măcar să îl citească înainte.”, a mai declarat senatorul Lucian Trufin.

Comunicat de presă - PSD Botoșani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

psd-lucian-trufin
DorohoiNews.ro, 30-07-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro