Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Doina Federovici, candidatul PSD pentru Președinția Consiliului Județean Botoșani a făcut public astăzi că în guvernarea social-democrată, din perioada 2017-2019 au fost investiți 20 de milioane de euro pentru realizarea a 15 săli de sport, 2 baze sportive, 1 complex sportiv și 2 bazine de înot didactice în 13 școli din județ și în 2 licee din municipiul Botoșani.
„20 de milioane de euro reprezintă investițiile aprobate și finanțate de Guvernarea PSD pentru sănătatea tinerilor din județul Botoșani în urma construcției mai multor săli de sport, a unui complex sportiv, a două baze sportive și a unui bazin de înot pentru activitatea didactică a elevilor. Am dovedit că facem ce promitem. Ne-am ținut de cuvânt și avem grijă de sănătatea copiilor noștri. Voi continua să susțin sănătatea și sportul pentru toți copiii din județul Botoșani și mă voi implica în realizarea de facilități pentru tinerii noștri ca președinte al Consiliului Județean. Copiii sunt viitorul nostru pentru care merită să facem orice sacrificiu”, a declarat Doina Federovici.
Sălile de sport din orașele Săveni și Darabani și din comunele Lozna, Curtești, Mitoc, Cordăreni și Tudora sunt finalizate, în Vlăsinești și Broscăuți sunt în lucru, iar în Stăuceni, Cândești, Hlipiceni și Văculești sunt în procedură de achiziție.
De asemenea, bazele sportive din Săveni și Bucecea sunt în etapa de achiziție.
Complexul Sportiv din Săveni și bazinul de înot didactic din Dorohoi sunt în lucru.
În municipiul Botoșani sunt două săli de sport finalizate de la: Colegiul Național Mihai Eminescu și sala pentru atletism de la Liceul cu Program Sportiv din Botoșani.
„Am fost atacați și certați de Guvernarea ZERO a PNL că nu am adus investiții în Botoșani, că nu se vede niciun obiectiv de investiții. Îi invit pe stimabilii liberali care conduc PNL Botoșani să se deplaseze în județ și să vadă cu ochii lor toate sălile de sport finalizate, bazinul de înot și complexul sportiv la care se lucrează. Dumnealor dacă stau în birou și comentează, fără să vadă realitatea din teren, nu au cum să-și dea seama care sunt problemele botoșănenii și ce investiții s-au realizat și sunt în derulare. Liberalii în aproape un an de guvernare au adus ZERO investiții în județul Botoșani”, a declarat Doina Federovici.
Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat că în următoarele zile va prezenta botoșănenilor toate obiectivele din domeniul sanitar, educațional, al infrastructurii rutiere și de utilități publice, edificii culturale și religioase care au fost aprobate, finanțate și realizate de Guvernarea PSD la nivel local.
- Comandat de Partidul Social Democrat – Org. Jud. Botoșani
- Realizat de DIRECT RESEARCH SRL
- Cod unic de identificare mandatar financiar: 21200019
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.