Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

soptica

Așa cum a anunțat în urmă cu o lună de zile președintele PNL Botoșani, senatorul Costel Șoptică și candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, în cel mai scurt timp, se va deschide un Punct de Lucru al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor și în municipiul Dorohoi.

Chiar astăzi, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a făcut public numele localităților din întreaga țara unde se deschid puncte secundare de lucru pentru înmatriculări, printre care și municipiul Dorohoi.

„Este o dovadă în plus a implicării mele în tot ceea ce înseamnă problemele și necesitățile județului Botoșani. Omul trebuie ajutat, nu încurcat nici în documente, nici în drumuri interminabile. De aceea s-a procedat la descentralizarea serviciilor de obținere a permiselor și înmatriculare a vehiculelor unde există distanțe mai mari între reședința de județ și cetățeni. În cazul nostru, botoșănenii din zona Dorohoi și a comunelor limitrofe nu vor mai fi nevoiți să se prezinte la sediul principal din municipiul Botoșani, ci vor avea punct de lucru chiar în Dorohoi”, a declarat Costel Șoptică, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani.

Măsura vine ca urmare a volumului mare de solicitări din partea botoșănenilor, dar și pentru a evita aglomerațiile. 

La ora actuală, se fac demersuri pentru identificarea spațiului în care să funcționeze Serviciul de Înmatriculări pentru ca în cel mai scurt timp să devină funcțional.

„Este un proiect la care, împreună cu întreaga mea echipă din minister, lucrăm de șase luni. Ar fi fost de neconceput ca județul Botoșani, în speță zona Dorohoi, să nu apară pe lista respectivă. Primul pas și cel mai important, s-a făcut - a fost semnat ordinul de înființare a acestui centru secundar. Implementarea efectivă a proiectului în cel mai scurt timp cade de acum pe umerii factorilor de decizie locali. Întregul demers este făcut în beneficiul cetățenilor din zona respectivă, care astfel vor economisi timp și bani”, a declarat secretarul de stat în MAI, botoșăneanul Gheorghe Sorescu.

Scopul candidatului PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, Costel Șoptică, este ca fiecare botoșănean, indiferent de localitatea din care face, indiferent ce culoare politică are administrația locală, să aibă acces la serviciile publice.

- Comandat de Partidului Național Liberal Botoșani
- Realizat de TEKIT WEB ELECTRONICS SRL
- Cod unic de identificare mandatar financiar: 21200012

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

soptica
DorohoiNews.ro, 16-09-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro