Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Din Opoziție, liberalii botoșăneni erau foarte vocali atunci când venea vorba de modernizarea drumurilor Botoșani – Târgu Frumos sau Botoșani – Ștefănești.
Acum, când sunt la putere de peste 15 luni, „specialiștii în drumuri” Șoptică și Achiței se laudă doar cu eliberarea unei autorizații de construcție și aia cu întârziere de luni bune. „Săptămâna trecută s-a dat vestea mare: Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru lucrările de modernizare a DN 29D, Botoșani – Ștefănești. S-a făcut mare tam-tam în jurul acestui subiect, deși era doar un act administrativ, care ar fi trebuit imediat urmat de emiterea ordinului de începerea lucrărilor. Dar, despre acesta nicio șoaptă. De fapt, guvernarea liberală, a păcălit botoșănenii că fac ceva pentru drumuri cu o hârtiuță pe care au fluturat-o triumfători. Dacă le-ar fi păsat cu adevărat de botoșăneni, acum drumul spre Ștefănești ar fi trebuit să fie aproape gata și nu doar o poveste fluturată pe o hârtie. Când au preluat guvernarea de la guvernul PSD, licitația era gata și trebuiau doar să semneze contractul de execuție și să se apuce de treabă. Ce au făcut din noiembrie 2019? NIMIC!”, a declarat Marius Constantin Budăi, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Deși pe la televiziunile locale și prin conferințele de presă președintele PNL Botoșani, deputatul Costel Șoptică, se laudă cu ceea ce a făcut guvernarea liberală la drumul Botoșani – Târgu Frumos, aici situația este și mai cruntă. „La Botoșani – Târgu Frumos nu s-a trecut de faza de proiectare și obținere a autorizațiilor, întârzierile fiind de luni bune. Doar o minune va face ca lucrările la acest drum să înceapă în primăvara acestui an. Guvernarea PSD le-a lăsat licitația aproape finalizată, iar ei au tergiversat desemnarea câștigătorilor, iar acest lucru îl simțim cu toții când mergem pe drumurile naționale, care s-au umplut de cratere. Atât de mult le pasă liberalilor botoșăneni de drumurile naționale din județ! Apropo, de când sunt la guvernare, ne poate spune cineva de vreun proiect important pentru județul Botoșani, promovat de domnii Șoptică și Achiței? Vă spun eu, NICIUNUL”, a conchis Marius Constantin Budăi, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Date sintetice
Drumul DN28B: Botoșani – Târgu Frumos
14 decembrie 2017: Guvernul PSD condus de Mihai Tudose aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Modernizare DN 28B Târgu Frumos - Botoșani km 0+000-km 76+758”, județele Iași și Botoșani;
mai 2018: CNAIR a demarat prima licitație, care a eșuat pe 22 ianuarie 2019 pe motiv că toate cele 12 oferte depuse erau neconforme.
6 martie 2019: CNAIR a lansat cea de a doua licitație
1 iulie 2019: Trei oferte au fost depuse pentru modernizarea Botoșani – Târgu Frumos
4 noiembrie (momentul investirii Guvernului Orban): Licitația era pe finalul evaluării financiare, trebuind doar desemnat câștigătorul
12 martie 2020: Cu o întârziere de peste patru luni, CNAIR anunță asocierea Aqua Parc - Mavgo Holding - Vahoslav - Trameco drept câștigătoarea licitației, dar semnarea contractului s-a amânat
20 mai 2020: CNAIR face un exercițiu de imagine și anunță semnarea contractului. Potrivit site-ul de achiziții publice, pe 2 iunie 2020 a fost atribuit contractul.
Drumul DN29: Botoșani – Ștefănești
10 aprilie 2019: Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Modernizare DN 29D Botoșani - Ștefănești, km 2+800-km 18+500 și km 21+800-km 48+146”, județul Botoșani
4 iunie 2019: CNAIR a demarat licitația pentru modernizarea drumului la care s-a prezentat un singur ofertant
14 noiembrie 2019: CNAIR „arde” într-un singur minut două etape importante ale licitației: evaluarea financiară și deliberarea, dar nu atribuie contractul deși nu era nimeni care să-l conteste
2 iunie 2020: Se atribuie contractul de lucrări asocierii Autotehnorom– OPR Asfalt – Obras Publicas Y Regadios Sa – Evalcons Tech, care avea termen șase luni pentru a face proiectarea și a obține autorizațiile necesare.
13 ianuarie 2021: Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru lucrările de modernizare a DN 29D, Botoșani – Ștefănești, dar nu a dat și ordinul de începere a lucrărilor, care potrivit contractului ar trebui să se realizeze în 24 de luni de la momentul începerii.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.