Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

elicopter_smurd

Guvernarea PSD din perioada 2017-2019 a inclus în programul de extindere și modernizare a infrastructurii de operare a serviciilor de urgență pentru salvare aeriană și comunicații, construirea unei platforme de aterizare a elicopterelor în municipiul Botoșani. Acest obiectiv este esențial pentru pacienții nedeplasabili și pentru victimele accidentelor grave care au nevoie de intervenții medicale complexe. În acest fel, aceștia vor putea fi transportați într-un timp foarte scurt în unități medicale superioare celor locale pentru intervenții de urgență.

Săptămâna trecută Inspectoratul General de Aviație a început primele proceduri, respectiv etapele de proiectare și asistență tehnică pentru construcția primului heliport din Botoșani.

„Mă bucur că în sfârșit acest proiect capătă contur. Însă pentru că sunt întârzieri, am solicitat oficial ministrului Afacerilor Interne să-mi transmită care sunt motivele decalării termenelor și când va fi operaționalizată investiția propusă și inclusă în programul transfrontalier de Guvernul PSD. Este păcat că Guvernarea Dreptei are alte preocupări și uită să continue proiectele deja demarate, căci de altele noi observăm că nici nu încape vorbă. Din păcate, indolența guvernanților decalează termenele și la acest proiect, la fel cum se întâmplă și cu modernizarea DN 28B Botoșani-Târgu Frumos și cu barajul de acumulare de la Vârfu Câmpului”, a declarat deputatul PSD Alexandra Huțu.

Platforma din municipiul Botoșani, care va deservi aterizarea și decolarea elicopterelor SMURD, este realizată cu fonduri europene printr-un proiect de colaborare transfrontalieră România-Republica Moldova și prevede mai multe investiții în zona de Nord-Est a țării noastre printre care: construirea unui poligon de pregătire pentru pompieri în județul Iași și construirea a 7 platforme de aterizare pentru elicoptere, dintre care 3 în România.

„Din păcate, parlamentarii PNL de Botoșani, pentru că nu au niciun proiect sau obiectiv concret de investiții pentru care s-au luptat, vin și se laudă în fața botoșănenilor cu munca și realizările colegilor mei de la PSD. Le solicit liberalilor botoșăneni să nu se mai bată cu pumnii în piept că s-au zbătut pentru a face realizabil acest obiectiv pentru că toți botoșănenii știu că toată munca pentru elaborarea acestuia, inclusiv toate documentațiile și aprobările au fost realizate în Guvernarea PSD. În loc să vă lăudați cu investițiile începute de PSD, mai bine ați insista pe lângă colegii dumneavoastră miniștri să facă din investițiile botoșănene o prioritate! De asta are nevoie județul nostru, nu de vorbe în vânt!”, a subliniat parlamentarul social-democrat.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

elicopter_smurd
DorohoiNews.ro, 22-04-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro