0:23:48 | 2025/04/07

Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: redactia@dorohoinews.ro

ALDE_1

În urma alegerilor interne privind structura de conducere a Partidului Alianța Liberalilor Democrați, în cadrul cărora președintele filialei botoșănene, Roxana Florentina Țurcanu, a fost aleasă prim-vicepreședinte, s-au stabilit și primele atribuții privind activitatea politică ce va reforma partidul.

Astfel că, vineri, 23 aprilie, Biroul Politic Național a decis ca prim-vicepreședintele Roxana Florentina Țurcanu să se ocupe de politici educaționale și sociale  la nivel national. Totodată, în cadrul Biroului Politic Național, Roxana Țurcanu a propus ca secretar general pe regiunea Moldova să fie colegul nostru de partid, Dan Ionescu.

„În condițiile de față nu ne rămâne decât să ne apucăm de treabă și să demonstrăm  tuturor că se poate face politică chiar dacă ești membru unui partid mai mic. Am convingerea  că noua structură de conducerea a partidului va reforma din temelii întreaga organizare ALDE și vom reuși să fim una dintre principalele opțiuni ale cetățenilor la următoarele alegeri electorale”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.

Noul ALDE se pronunță pentru o Românie a demnității, a moralității, a respectului față de toți românii, o Românie a libertăților și a principiilor care funcționează ca lege, nu ca excepție. O Românie de Dreapta, pentru că Dreapta înseamnă Familia (adică viața însăși), Tradiția (adică înțelepciunea și valorile vieții) și Proprietatea (fundamentul libertății și al demnității noastre, care implică și o serie de responsabilități). Toate cele trei nu există decât împreună și depind îndeaproape una de cealaltă. 

Orientarea noastră politică de centru - dreapta, cu doctrină liberală, ne determină să ne asumăm necondiţionat universalitatea, durabilitatea şi actualitatea valorilor liberale. De asemenea, considerăm că România are nevoie de echilibru, de certitudine, de modernizare economică și conservare a tradiției culturale, de unitate, iar noul ALDE își propune și va fi această soluție politică echilibrată, de care românii au nevoie!

Comunicat de presă ALDE Botoșani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ALDE_1ALDE_2
DorohoiNews.ro, 26-04-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

Vând casă nelocuibilă cu 2 camere și o camera trecută ca spațiu comercial pe Bulevardul Victoriei

Vând casă nelocuibilă cu 2 camere și o camera trecută ca spațiu comercial pe Bulevardul Victoriei
Casa nelocuibila 2 camere + o camera trecută ca spatiu comercial 94mp Teren total 593 mp situat pe bulevardul ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre inchiriere apartament cu 2 camere in zona Olinescu. tel 0734058409

Sincere condoleanțe doamnei învățătoare Dumitrel Monica, din partea colectivului clasei a doua al Şcolii Gimnaziale „Cornerstone”

Sincere condoleanțe doamnei învățătoare Dumitrel Monica, din partea colectivului clasei a doua al Şcolii Gimnaziale „Cornerstone”
Rugăciunile și amintirile plăcute sunt ceea ce avem pentru a comemora viața celei care a plecat dintre ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor din cadrul Școlii Cornerstone și Asociației HCI

Sincere condoleanțe din partea colegilor din cadrul Școlii Cornerstone și Asociației HCI
Colegii doamnei directoare, Monica Dumitrel, și ai Antoniei sunt alături de acestea la trecerea la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro