Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În cadrul conferinței municipale a PNL Dorohoi organizate duminică, 27 iunie 2021, a fost stabilită conducerea organizației.
„Mulțumesc echipei care a condus până acum Dorohoiul. La Dorohoi nu au fost cele mai bune rezultate pentru PNL. Eu am susținut și susțin în continuare întărirea echipei liberale la Dorohoi acest lucru fiind posibil prin aducerea de oameni noi, prin aducerea de tineri și printr-o dinamică mai mare a organizației prin ansamblul ei. Îmi doresc din tot sufletul ca noua echipă să reușească să facă aceste lucruri, astfel ca peste trei ani, când vom începe un ciclu electoral foarte complex să nu mai vorbim de această supremație a PSD-ului la Dorohoi.”, a declarat Costel Șoptică, președintele organizației județene PNL Botoșani.
Din cei 111 membri convocați, au fost prezenți 87 și au votat președintele, secretarul, trezorierul, vicepreședinții, membrii și delegații la conferința județeană a PNL Botoșani.
„Alegerile de astăzi au fost atipice din cauza acestei boli cumplite, a trebuit să ne grăbim și nu am mai avut posibilitatea să ascultăm toți colegii. Din ce am văzut colegii înscriși sunt atât dintre cei care au activat în partid dar și care sunt noi și care a venit cu un suflu nou. Sunt mândru de ce am realizat, dar am și un oarecare grad de dezamăgire pentru că la ultimile alegeri îmi doream mai mult. Sunt și voi rămâne alături de organizație dar aș avea o oarecare stare de incompatibilitate dacă aș ocupa și o funcție politică.”, a declarat dr. Valerian Andrieș, fostul președinte al organizației municipale PNL Dorohoi.
Fostul președinte al organizației municipale PNL Dorohoi, Valerian Andrieș, a fost la conducerea PNL din 2016, când a fost facută fuziunea cu PDL.
Vezi lista celor aleși:
- președinte: Vasiliu Vlad;
- secretar-trezorier: Miclescu Vasile;
- vicepreședinți: Parascan Petru, Zaharii Cătălin, Baroi Vasile, Pavăl Paul, Adascălului Dinu, Cronț Andreea, Borcea Dana, Ancuța Daniel;
- membri: Purice Florina, Prisecaru Nicoleta, Neghină Alina, Baltariu Petrică, Avârvarei Mihaela, Zvâncă Florin, Florin Ionel, Baciu Ana-Maria, Pădurariu Alina, Teliban Delia;
- delegații la conferința județeană a PNL Botoșani: Vasiliu Vlad, Andrieș Valerian, Luca Sorin, Parascan Petru, Miclescu Vasile, Zegrea Maria, Baroi Vasile, Zaharii Cătălin, Pavăl Paul, Purice Florina + rezerve: Baltariu Petrică, Cronț Andreea.
„Vom încerca prin intermediul membrilor să oprim dezinformarea și să încercăm să atragem noi membri. În structura biroului politic avem foarte mulți tineri fapt pentru care ne dorim să contracarăm celelalte partide și să ajungem de la 900 de voturi pe care le-am avut la parlamentare la cele 2300-2500 pe care noi le aveam tradițional pentru partidul nostru. Voi păstra o relație strânsă cu fostul președinte, domnul doctor Valerian Andrieș, el fiind invitat permanent la ședințele biroului politic local. ”, a declarat Vlad Vasiliu, președintele organizației municipale PNL Dorohoi.
Noul președinte al organizației municipale PNL Dorohoi, Vlad Vasiliu, este în politică din 2004 și este la cel de-al patrulea mandat de consilier local. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.