Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Incidentul în care a fost implicat trenul ce a stat ore întregi în mijlocul câmpului aproape de București a scos la iveală, din nou, crasa incompetență a celor care ne conduc. Declarațiile liderilor USR referitoare la acest eveniment nedorit au frizat ridicolul, accentuând sentimentul de dispreț și batjocură la adresa românilor.
Consider inadmisibile remarcile pline de cinism ale vicepremierului Dan Barna la adresa faptului că zeci de copii și persoane care aveau nevoie urgentă de dializă au stat ore în șir blocați în tren, fără a fi luate măsurile minimale în condițiile temperaturilor extreme înregistrate. Este inacceptabil și intolerabil să spui că s-a creat o "isterie falsă" pe acest subiect.
În același ton cu șeful său de partid, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a întregit acest tablou halucinant al "bunei guvernări", spunând cu seninătate că "astfel de incidente se vor repeta"! Cu alte cuvinte, Drulă a avertizat românii că nu este nicio problemă că vor mai sta zeci de ore prizonieri în trenurile României, că vor mai face minim 28 de ore în loc de 10 până la destinație și că n-ar fi nicio surpriză să mai și moară oameni nevinovați din cauza incompetenței și lipsei de reacție a autorităților plătite de noi toți să își facă treaba.
Această scenetă grobiană și de prost gust a "guvernului meu" a fost completată și de primul ministru Cîțu, care a declarat nonșalant că directorul CFR ar fi fost demis dacă ar fi lucrat la Guvern! Păi, să ne fie cu iertare domnule premier, de cine aparține CFR? Nu de Ministerul Transporturilor? Ministerul Transporturilor nu este un minister al Guvernului României? Despre ce vorbim? Voi chiar ne luați de proști pe toți? Probabil USR dorește și privatizarea CFR Călători, nu doar a CFR Marfă.
Dincolo de faptul că nimeni nu a răspuns în niciun fel pentru incidentul amintit, revine în actualitate și subiectul calității serviciilor prestate de stat către populație. Prețurile biletelor de călătorie pe rutele CFR sunt oricum prea mari în comparație cu ceea ce li se oferă călătorilor, iar aceste inconveniente trebuie urgent remediate.
În acest sens, consider că domnul Drulă era obligat să ne spună ce va face pentru a rezolva problemele transportului de călători pe calea ferată, ce proiecte sunt, ce strategii, ce investiții, nu că vor mai avea loc drame și tragedii.
În concluzie, condamn cu fermitate acest tratament inuman la care românii sunt supuși de către actualii guvernanți.
Sunt convins că unica soluție de eliminare a putreziciunii din toate domeniile de activitate gestionate de stat este o nouă conducere a Executivului, fără acești cinici și incompetenți.
Comunicat de presă: Gabriel Atudoroae – Vicepreşedinte ALDE Botoşani
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.