Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

WhatsApp Image 2021-09-29 at 09.51.11

Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul Lucian Trufin, atrage atenția asupra faptului că Parlamentul legiferează pentru domeniul agriculturii și în interesul fermierilor, dar Ministerul de resort nu este în stare să întocmească normele de aplicare a legilor.

„În cadrul ședinței de ieri a Comisiei pentru agricultură am propus mai multe amendamente la Legea 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic pentru eliminarea tuturor obligativităților absurde prin care fermierii, respectiv utilizatorii de terenuri sunt nedreptățiți ca urmare a neîncasării despăgubirilor pentru pagubele produse de fondul cinegetic. Cunoscând problemele fermierilor și pierderile suferite anual de aceștia din cauza animalelor sălbatice, am modificat legea vânătorii și în mandatul trecut, în sensul în care am eliminat obligativitatea fermierilor de a îngrădi suprafețele de teren din extravilan, sau de a efectua paza culturilor agricole. Această modificare nu se aplică chiar dacă se află în lege, întrucât Guvernul de dreapta prin Ministerul Agriculturii si Ministerul Mediului, apelor și Pădurilor nu a fost în stare să întocmească normele de aplicare nici până în ziua de astăzi”, a declarat senatorul botoșănean Lucian Trufin.

În opinia parlamentarului botoșănean, acest aspect constituie un  argument în plus pentru care Ministrul Oroș trebuie „felicitat” pentru decizia de a-și depune mandatul de la conducerea Ministerului Agriculturii.

„Demisia „facebook-istă” a actualului ministru al Agriculturii este puerilă mai ales prin prisma motivelor invocate, precum că Florin Cîțu nu a fost interesat, nu a sprijinit domeniul, nu a fost o prioritate etc. Pe bune doctore Oroș? Cine te-a împiedicat să dai norme la Legea vânătorii, cine te-a oprit să muncești profesionist și să introduci refacerea infrastructurii de irigații cu fonduri prin PNRR, cine te-a împiedicat să continui programele de susținere pentru produsele deficitare și de ce nu ți-ai dat demisia când ai văzut că Bugetul Ministerului era insuficient la momentul adoptării la începutul anului? 

Ministerul Agriculturii are nevoie de un profesionist și de un om dedicat domeniului, nu de cineva care doar să ridice din umeri în fața problemelor pe care le întâmpină fermierii, producătorii și procesatorii români” a afirmat senatorul Lucian Trufin.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

WhatsApp Image 2021-09-29 at 09.51.11
DorohoiNews.ro, 30-09-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: 0765214892

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vand teren intravilan, situat pe Str.Viilor.Zona dispune de toate utilitatile necesare, cum ar fi electricitate, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro