Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
48 de români și-au pierdut viața arși de vii, în ultimii 2 ani, pe paturile spitalelor din Constanța, Piatra Neamț, Bucureștiși Cluj.
Sperau să se vindece de COVID, sistemul de sănătate putred, pe care l-au avut în grijă nu mai puțin de 34 miniștri, i-a învins, însă.
Blestemul spitalelor care ard ca torțele în loc să vindece și să dea șanse la viață e consecința directă a celor mai grave două boli de care suferă România: MISERUPISMUL ȘI PĂRELNICIA.
Miniștri ai Sănătății cu nume pe care nu și le mai aduce nimeni aminte și-au dat cu părerea, s-au înfruptat din roadele funcției și apoi și-au făcut pierdută urma. Alții, mai recent, ne-au spus că sistemul sanitar românesc are de toate, că nu e nevoie de transferuri în străinătate, în timp ce pacienții mureau cu zile. Alții ne-au spus, în fața tragediei, că „Suntem vinovați toți din această țară”.
Nu ne-a spus nimeni, vreme de 30 ani:
DE CE NU s-a construit nic iun spital nou de stat?
DE CE NU a început niciodată MAREA REFORMĂ din Sănătate?
DE CE avem mereu ZERO VINOVAȚI pentru dramele care se întâmplă în sistem și care transformă România în Africa tribală, atunci când e vorba despre infrastructură medicală?
DE CE nimeni nu a fost preocupat vreodată cu adevărat să oprească EXODUL MEDICILOR, cărora statul român le-a plătit școlarizarea și specializările, pentru ca apoi, după plecarea acestora peste graniță, să rămână fără atât de multă competență în actul medical?
DE CE niciodată, nici măcar în pandemie, SĂNĂTATEA nu a fost PRIORITATEA ZERO a vreunui Guvern, iar sistemul nu s-a scuturat de manageri cu carnet de partid, cu semnătura cărora s-au risipit (furat?) fonduri de sute de milioane de euro?
Imaginile pe care le-am văzut, cu pacienți întinși pe caldarâm la Spitalul din Constanța, sunt imaginea României suferinde, care își numără morții prin spitale.
Nu COVID-ul ne omoară, ci sistemul putred, tolerat de cei care încă mai au de împărțit prada, într-o țară neguvernată.
Comunicat de presă: ROXANA TURCANU, presedinte ALDE Botosani
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.