Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, susține finanțarea externă a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ȚARA DE SUS”, dând asigurări că va include teritoriul în Acordul de Parteneriat dintre România și Comisia Europeană, a anunțat senatorul botoșănean Lucian Trufin.
În calitate de inițiator al acestui proiect de dezvoltare, parlamentarul Lucian Trufin a solicitat susținerea MIPE încă din 2019, purtând discuții cu toți cei patru miniștri care s-au succedat la conducerea ministerului până în prezent.
„Doamna Roxana Mânzatu a înțeles această nevoie, iar în timpul mandatului său am organizat o întâlnire în Botoșani de promovare a acestui mecanism distinct de finanțare cu fonduri europene. A urmat domnul Ghinea, care ne-a ascultat, inițial ne-a mai și încurajat, dar nu ne-a oferit suma necesară pentru scrierea strategiei. Am prezentat apoi proiectul domnului Vîlceanu, care a apreciat inițiativa noastră, din perspectiva dimensiunilor teritoriului pe care îl reprezentăm, a voinței politice și administrative pe care am dovedit-o, însă, din păcate, draftul Acordului pe care Ministerul l-a trimis către Comisia Europeană, ITI „Țara de Sus” nu se regăsește. Au fost ani în care am parcurs fiecare etapă a proiectului, am reușit să unim forțele a nu mai puțin de 125 de primării și impreună am elaborat o strategie din fonduri proprii. În sfârșit, am primit o promisiune fermă de susținere din partea domnului ministru Marcel Boloș”, a explicat senatorul social-democrat.
Potrivit acestuia, Marcel Boloș a admis că teritoriul vizat de ITI „Țara de Sus” este una dintre cele mai sărace și vitregite microregiuni din Uniunea Europeană.
„Fiind un profesionist cu o vastă experiență în gestionarea proiectelor similare, domnul Boloș a apreciat inițiativa și perseverența membrilor asociației. El ne-a asigurat că va include „Țara de Sus” în Acordul de Parteneriat dintre MIPE și Comisia Europeană, și că va susține finanțarea scrierii unei strategii actualizate a proiectului. Sunt recunoscător și am încredere că sprijinul guvernamental de care ne bucurăm în această perioadă se va regăsi în bunăstarea oamenilor pe care îi reprezentăm”, a adăugat Lucian Trufin.
ADI „Țara de Sus” a fost constituită pe o perioadă nedeterminată, ca entitate privată de utilitate publică, în scopul implementării „Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei – Proiect strategic bazat pe economie locală pentru perioada 2020 – 2035”.
Prin acest organism se urmărește atragerea fondurilor europene în mod direct de microregiuni, obiectivele vizate fiind dezvoltarea sectorului IMM, inovarea tehnologică, creșterea competitivității economiei, îmbunătățirea sistemului de sănătate, simplificarea cadrului legislativ și administrativ, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri și parcuri științifice, modernizarea infrastructurii, dezvoltarea parteneriatului public – privat, a regenerării urbane și rurale.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.