Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

trufin

Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, Lucian Trufin, anunță noi facilități pentru agenții economici care activează în agricultură și industria alimentară, aprobate la nivelul camerei parlamentare pe care o reprezintă. Proiectul de lege propus de Senat vizează includerea acestor categorii economice în rândul beneficiarilor plafonării prețurilor la energia electrică.

Senatorii au adoptat, în ședința de marți, o serie de amendamente la Ordonanța de Urgență 119/2022, în urma unor semnalele de alarmă venite dinspre producătorii români, afectați de creșteri substanțiale ale costurilor.

„Întotdeauna am încercat să vin în sprijinul agriculturii și industriei alimentare, militând pentru protejarea acestor sectoare în fața riscurilor. Împreună cu ceilalți colegi, am identificat o modalitate de a-i ajuta pe fermieri și producători, cei care reprezintă fundația economiei românești, plafonând tarifele la energie pentru aceștia. Îi mulțumesc domnului George Scarlat, președintele Comisiei pentru Agricultură, pentru susținerea măsurilor trasate împreună cu colegii din Senat”, a arătat senatorul botoșănean Lucian Trufin.

Unul dintre amendamentele adoptate prevede plafonarea prețului energiei electrice consumate doar în punctele de producție ale fermelor, dar și în unitățile de fabricare, la un prag maxim de 1 leu/Kw inclusiv TVA, indiferent de consum. În aceste cazuri, locurile de consum sunt asumate prin declarații pe proprie răspundere.

„Agricultura românească a fost grav afectată în acest an, amintind de seceta severă, scumpiri în lanț la energie și carburanți, majorări ale ratelor bancare, la care se adaugă multe alte schimbări economice nefavorabile. Cel mai afectat sector este cel zootehnic, care se confruntă și cu o lipsă a furajelor pentru iarnă, iar efectul este dramatic pe termen scurt, mediu și lung. Cel mai îngrijorător fapt este că vânzările bovinelor au crescut semnificativ și nu mă refer la efective menite sacrificării, ci la efectivele matcă. M-am simțit, prin urmare, obligat să susțin și să votez aceste modificări în plenul Senatului. În contextul actual, orice formă de sprijinire a acestor sectoare este vitală”, a adăugat Lucian Trufin.

Operatori economici din agricultură și industrie alimentară identificați prin codurile CAEN 01, 03 și 10 vor beneficia aplicarea acestor prevederi legale în perioada 1 septembrie a.c. – 31 august 2023, dacă propunerile Senatului vor fi aprobate și de Camera Deputaților.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

trufin
DorohoiNews.ro, 29-09-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Noaptea, pe la ora trei, brusc, vecinul începe să bată cu pumnul în ușa mea.
M-am speriat atât de tare încât am scăpat bormașina din mâini!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO
Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi: Teren intravilan pe strada ...

Vând telefon Samsung Galaxy Zfold 6 nou nouț

Vând telefon Samsung Galaxy Zfold 6 nou nouț
Vând urgent telefon Samsung Galaxy Z fold 6 in țiplă accept și variante schimb plus bani. Mai ...

Vând apartament cu 3 camere cu vedere în Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 3 camere cu vedere în Bulevardul Victoriei
Vând apartament cu 3 camere, etajul I, bine întreținut, 78 mp, cu vederea în Bulevardul ...

Vând apartament cu 2 camere pe Calea Plevnei

Vând apartament cu 2 camere pe Calea Plevnei
Vând apartament cu 2 camere pe Calea Plevnei preț negociabil ,apartamentu necesita renovare este ...

SC din Dorohoi angajează lucrător comercial și gestionar

SC din Dorohoi angajează lucrător comercial și gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează lucrător comercial și gestionar. Relații ...

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi
Vând teren intravilan în suprafața de 1 500 mp intabulat situat în municipiul Dorohoi, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere, mobilat și utilat

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere, mobilat și utilat
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere zona Olinescu, etaj 2, centrală, utilat și mobilat! ...

Vând căruț electric pentru persoane cu dizabilități

Vând căruț electric pentru persoane cu dizabilități
Model INTELISENSE 250w× 2 12 V 20 Ah Rabatabil , 30 kg ,suporta 130 kg Stare de funct perfecta,ptr ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro