Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Comisia Europeană (CE) impune limitări ale importurilor grâu, porumb, rapiță și floarea soarelui din Ucraina și alocă un sprijin financiar de aproape 30 de milioane de euro pentru despăgubirea producătorilor români afectați.
„După cum a informat și ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea, Executivul comunitar a decis ca produsele agroalimentare ucrainene să nu mai circule liber în statele care se confruntă cu blocaje logistice severe: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Mărfurile pot continua să tranziteze aceste țări prin intermediul unui regim vamal comun sau pot ajunge într-o țară sau un teritoriu din afara Uniunii Europene”, a transmis Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat.
În schimb, CE facilitează tranzitul exporturilor de cereale ucrainene, prin intermediul căilor de solidaritate, către alte state membre UE și țări terțe. Măsurile au intrat în vigoare pe 2 mai și sunt valabile până pe 5 iunie 2023, cu posibilitatea prelungirii în funcție de evoluția situației excepționale.
De asemenea, România va mai primi 29,73 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru sprijinirea fermierilor afectați de importurile de cereale ieftine din Ucraina. Banii vor merge către producătorii de floarea-soarelui, rapiță și porumb.
„Revendicările fermierilor români privind importurile de mărfuri ucrainene și distorsiunile de piață rezultate au fost admise de autoritățile internaționale, ceea ce dovedește cât de importantă este gruparea producătorilor într-o voce puternică. Sprijinul financiar acordat este consistent și completat de prima tranșă de despăgubiri, pe care Ministerul Agriculturii a dublat-o din bugetul propriu. În total, sunt 50 de milioane de euro care intră în buzunarele fermierilor prejudiciați de importurile de cereale, oficial restricționate. Se oferă soluțiile cerute, iar producătorii trebuie să rămână uniți, demni și încrezători în cauzele pentru care militează”, a adăugat senatorul PSD Lucian Trufin.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.